Data: 09.07.2023
Turnurile Țigănești mi-au rămas în minte, ca o restanță după ce anul trecut le-am găsit în ceață. Am încercat din nou anul acesta. Dacă data trecută am ales traseul spre Vf. Scara cu urcare prin Ciubotea și coborârea pe Clincea cu trecere pe la Turnuri, acum voiam alt traseu. Și am adjudecat: Glăjărie – Cabana Mălăiești – urcare în creastă prin Hornul Mare – Vf. Scara – Turnurile și Lacul Țigănești – Cabana Mălăiești – Glăjărie.
Marcaj traseu: bandă albastră până în creastă, bandă roșie până la Refugiul Țigănești continuat cu bandă galbenă până la cabana Mălăiești cu trecere pe la Lacul Țigănești și din nou bandă albastră de la cabană până la mașină.
Traseul până la Cabana Mălăiești nu ne era străin, l-am parcurs în 2020. Mașina am lăsat-o la intersecția cu drumul forestier care duce la Cabana Diham, cam cu 1 km mai jos decât data trecută. Mai sus era un ranger care ne-a încasat taxa de intrare în Parcul Natural Bucegi, 10 lei de adult, bilet valabil 3 luni.
Din drumul forestier am mers spre stânga, am intrat în pădure trecând peste un podeț din lemn. Imediat începe și urcușul care în scurt timp se mai îmbunează. Și apoi iar se mai accentuează. Cărarea șerpuiește prin pădure în urcare continuă. 2 ore și 20 de minute a durat urcarea, fără pauze lungi, dar nici n-am alergat. Cabana este situată aproape de ieșirea din pădure, are vedere către toată Valea Mălăiești și este înconjurată de pereți înalți de stâncă, ca o fortăreață. Mi s-au părut la fel de spectaculoase ca prima dată.
La cabană am făcut o pauză mai lungă, apoi am urcat în partea superioară a văii, tot pe bandă albastră. Văile montane sunt raiul pe pământ în perioada asta, multe flori colorate și parfumate, păsărele ,,gălăgioase”, cum era ăsta micu’.
Am văzut pentru prima dată bulbuci de munte. Ce simpatici!
Am găsit și un petic destul de mare de zăpadă și ne-am jucat un pic pe el.
Până la intrarea în Hornul Mare a făcut o oră și jumătate. Acolo am avut o surpriză neplăcută, hornul era acoperit cu zăpadă. Nu ne așteptam să fie atât de multă zăpadă și nu eram echipați. Am încercat să urcăm vreo 10 m, exista pericolul să alunecăm și nu am riscat. Dacă vă aflați într-o situație asemănătoare, cel mai bine e să renunțați, puneți siguranța pe primul loc, munții îi găsiți tot acolo.
Dacă tot nu am putut urca, ne-am întors și am ,,fugărit” caprele negre care erau prezente pe toți versanții. Cel mai mare grup de capre negre avea vreo 12 membri, dar am mai văzut și câte doua sau câte una, la o distanță destul de mare de potecă.
Totuși, la coborârea din căldarea superioară către cea inferioară, la câțiva metri de cărare, cred că maxim 10 m, era una care păștea nestingherită. Nu s-a speriat de noi, și-a văzut de ale ei și ne-a lăsat să o fotografiem minute în șir.
Caprele negre și peisajele superbe ne-au făcut ziua mai frumoasă, totuși eram un pic dezamăgiți. Dacă știam că este zăpadă pe Horn, urcam direct la Lacul Țigănești sau puteam să face traseul către Șaua Strunga, poate nu era ceață. ,,Dacă”și ,,poate” se derulau prin gândurile noastre, cert era că o zi pe munte nu era una pierdută, chiar dacă nu ne-am îndeplinit obiectivul.
