Culmea Pricopanului din Munții Măcin

Anul trecut în septembrie am petrecut 3 zile în Dobrogea. Nu puteam să nu includem și un traseu pe cei mai bătrâni munți din România. Vf. Țuțuiatu îl făcusem cu vreo 2 ani în urmă, Culmea Pricopanului era restanța noastră. Traseul începe din localitatea Măcin, de lângă Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, are o lungime de 8 km și este…

Continuă lectura

Trovanții sau Babele de la Ulmet

Trovanții sau Babele de la Ulmet erau de mult timp pe lista mea, am mai avut tentative, dar de fiecare dată se întâmpla ceva. Și parcă aș fi vrut să le vizitez toamna. Iar toamna asta s-a întâmplat, era o zi superbă de noiembrie. Trovanții sunt depozite de nisip și stratificații de gresii cimentate și…

Continuă lectura

T2 – Haihui prin Fundata

Fundata este situată în Culoarul Rucăr – Bran și este considerată localitatea aflată la cea mai mare altitudine, aproximativ 1300 m. Se mai spune că ar avea cel mai curat aer, lucru dovedit de stația meteo din localitate. Bucăți din T2 – Haihui prin Fundata am mai făcut, dar nu m-am mulțumit doar cu atât,…

Continuă lectura

T1 – Hoinăreala prin Șirnea

Ce surpriză, am fost iarăși în zona ecoturistică Poarta Carpaților. 😀 Mă încoronez fanul nr.1 al zonei, mulțumesc pentru încrederea acordată. :)) În zonă sunt 9 trasee marcate prin care cei interesați pot descoperi frumusețe cadrului natural și tradițional de la poalele Munților Bucegi, Piatra Craiului și Leaota. Aceste trasee însumează aproximativ 100 km și…

Continuă lectura

Destinația ecoturistică Poarta Carpaților

Poarta Carpaților este zona ecoturistică aflată între două parcuri naturale: Piatra Craiului și Bucegi, incluzând satele comunelor Bran, Fundata și Moieciu. Aceasta a fost creată de CEM – Centrul de Ecologie Montană, organizație non-profit, care încearcă să conserve zona și să îndrepte atenția către pericolul unei dezvoltări turistice urban-industriale. Ei sugerează alt tip de recreere,…

Continuă lectura

Cheile Tișiței, iarna

Cheile Tișiței reprezintă una dintre cele mai cunoscute atracții ale Vrancei, alături de ,,vecina” sa, Cascada Putnei. Este o rezervație naturală și se află la altitudinea de 850 m,  în localitatea Lepșa, la circa 73 km de Focșani. Au început să prindă la public, iar în week end-uri și în perioada concediilor devin foarte aglomerate….

Continuă lectura

Traseul T8 – Pe culmea Bisericuței, iarna

Când nu știu pe unde să mai evadez în week-end, aleg zona Poarta Carpaților și de fiecare dată s-a dovedit o idee bună. Провайдеры для казино Космолот Для того чтобы поставлять игрокам промокоды Космолот, игровой клуб Космолот работает с несколькими известными международными провайдерами, включая: Microgaming Playtech Big Time Gaming MGA Games Некоторые из названий игровых…

Continuă lectura

2020, călătoriile anului pandemic

Eu l-a sfârșitul lui 2019: ,,Anul următor va fi cel mai tare de până acum, nimic nu poate schimba asta.” Coronavirus: ,,Hold my beer!” Am intrat în 2020 cu speranțe mari, pe 1 mai plec în Turcia, pe 29 mai, în Tunisia și câte planuri pentru România. Habar n-aveam de ceea ce se va întâmpla…

Continuă lectura