Bologna-Rossa, Grassa, Dotta, Turrita

          …câte apelative simpatice pentru un oraş atât de frumos ca Bologna. Trăsături importante reduse la un singur cuvânt: Rossa datorită culorii roşiatice ce caracterizează clădirile, Grassa-caracterizează cel mai bine tradiționala şi opulenta sa bucătărie, Dotta pentru cea mai veche universitate din Europa şi  Turrita datorită turnurilor.

După ce am parcat în afara centrului istoric (gratis în zilele de sărbătoare), ținta noastră a fost Turnul Asinelli. Dacă acolo unde am parcat nu era nici țipenie de om, apropiindu-ne de centru, treaba s-a schimbat. Lumea se plimba agale pe bulevard, forfotă, un fel de concert ad-hoc lângă Fântâna lui Neptun anima centrul că doar era ziua de Crăciun. Cu această ocazie centrul era tot pietonal. Via Indipendenza ne semnala că ne apropiem de centru, este zona-shopping a Bolognei, un fel de Via del Corso a Romei.

Am ajuns lângă Fântâna lui Neptun, şi, deşi, pentru majoritatea turiştilor itinerariul începe de aici, noi am decis să începem cu turnurile ca ,,să ne luăm de o grijă”. Deşi, sunt două turnuri, Asinelli şi Garisenda, doar unul e vizitabil, Asinelli. Biletul costă 3,00€, are o înălțime de 97,2 m şi până în vârf sunt 498 de trepte. Turnul Garisenda are o înălțime de 48 m. Amândouă sunt înclinate.

În Antichitate, numărul turnurilor din Bologna era de circa 100, până în zilele noastre au supraviețuit circa 24, cele 2 mai sus amintite fiind simbolurile oraşului. Motivele pentru care au fost construite sunt incerte, dar se crede că erau folosite ca instrumente de apărate şi/sau ca simbol al puterii de către familiile bogate.

Urcarea este destul de istovitoare, dar privelişte de sus merită orice efort.

Următoarea oprire a fost Piazza Maggiore, piața principală a oraşului care este mărginită de cele mai importante clădiri. Cea mai veche este Palatul Podestà, construit în 1201, dar restructurat masiv mai târziu, Bazilica San Petronio este în stil gotic şi a fost construită între 1390 -1659 fără a fi terminată niciodată, este a IV-a biserică ca mărime din Italia şi a VI-a din Europa, Palatul Comunal sau D’Accursio şi Palatul Banchi. 

Bazilica San Petronio

Palatul Comunal (stânga) şi Palatul Podestà(dreapta)

Cel mai mult mi-a plăcut Bazilica, aşa neterminată cum era, îi dă un aer aparte, fațada jumătate acoperită cu marmură şi celălaltă jumătate din cărămidă. Era închisă în momentul sosirii noastre, dar am revenit după ora 15 şi am reuşit să-i vedem şi interiorul. Este împărțită în 3 nave, despărțite de piloni şi arcuri.

Apoi, am luat la cotroboit străzile din centru şi am lăsat oraşul să ne arate frumusețile.

Biserica Santissimo Salvatore

Fostul Convent Agostiniani

Bazilica Santa Maria dei Servi

Am descoperit biserici, am admirat casele cărămizii (sau nuanțe apropiate) şi ne-am plimbat pe sub kilometri de porticuri. Da, kilometri! Puse cap la cap, Bologna însumează circa 40 km de porticuri. La propriu, este împânzit de aceste arcade ridicate în fața clădirilor. Că plouă, că ninge sau e soare prea puternic, eşti protejat. Au apărut ca necesitate, o dată cu afluxul de studenți după construirea primei universități din Europa, în anul 1088. Iar în 1288, Primăria obliga toți cetățenii să construiască porticuri din materiale rezistente, după o anumită mărime şi să le înlocuiască pe cele din lemn.

Cel mai larg portic, cel al Bazilicii Santa Maria dei Servi

Casa Isolani- unul dintre puținele porticuri din lemn

Mai am 2 dorințe: San Luca pe care n-am reuşit să-l vedem nici măcar din depărtare deoarece era ceață şi fereastra secretă prin care se vede unul dintre canalelele Bolognei. Motive importante să mă întorc, dar până data viitoare, arrivederci, Bella!

–––––––––––––-