Era un week-end de jumătate de februarie, matinali când vine vorba de călătorii, până în ora 9 eram în Brașov. Fiecare vizită începe din Piața Sfatului, așa am făcut și noi, dar numai în trecere către Tâmpa, dar nu înainte de a ne desfăta cu un mic dejun ,,sănătos și lejer” la KFC și am pornit către străjerul orașului. Ca să ajugem pe Tâmpa am ales varianta cea mai comodă, telecabina. Am ajuns ușor, întâi ghidați de simțul nostru de orientare, apoi de GPS. Am ieșit în strada din afara zidurilor, am trecut pe lângă Turnul Vânătorilor și în scurt timp eram la casa de bilete.
Ne-am luat bilete dus-întors, 16 lei de adult și hop în telecabină. Ne-a cam dat emoții la început, sunt cam vechișoare, dar nu suntem noi curajoși? Păi, suntem! În câteva minute ajungem la 960 m, apoi o luam pe jos pe gheață și zăpadă, mai târâș, mai alunecuș, până în spatele literelor ce formează cuvântul BRAȘOV. Priveliștea este superbă.
Prea mult n-am stat, frigul ne cam împingea de la spate. După ce am coborât din telecabină, n-am mai mers pe aceeași stradă, ci ne-am îndepărtat un pic de centru pe străzi lăturalnice. Era liniște, numai noi, cei 7 înfrigurați, aveam chef de admirat arhitectura orașului.
Am ajuns iarăși în Piața Sfatului, locul în care se întâmplă cele mai interesante evenimente, de data asta pentru a-i admira clădirile care o înconjoară. Piața e dominată de Casa Sfatului, care, odată, a fost turn de supraveghere. De jur împrejurul pieței să găsesc clădiri cu arhitectură deosebită, o biserică, Adormirea Maicii Domnului, Muzeul Mureșenilor și multe cafenele și magazine.
La doar câteva minute de Piața Sfatului se află Biserica Neagră, nume dobândit după incendiul din 1689. Se vizitează contra unei sume de 10 lei, cred. Nu durează mult vizita, vreo 10 minute și nu ai voie să faci poze. Dacă mergeți iarna, e foarte frig înăutru. Ne-am luat țeapă în februarie când am fost, am zis să-i așteptăm pe ceilalți înăuntru că e mai cald, dar de fapt, era mai frig decât afară.
Eram pe picior de plecare când ne-am adus aminte că am uitat ceva, Strada Sforii, cea mai îngustă stradă din Brașov cu o deschidere ce variază între 1,1m și 1,35 m, și a treia din Europa.
În apropiere am dat de Poarta Șchei, construită în 1827, are 3 arcuri – 2 mici și unul mare, central.
A doua zi înainte de plecare am urcat pe Dealul Cetății să vedem Cetatea Brașovului. Am mers cu mașina până într-un anumit punct, apoi am luat-o la picior. Prima construcție datează din 1524, dar a suferit multe modificări de-a lungul timpului. A fost folosită ca adăpost în calea Hasburgilor și are formă de patrulater cu bastioane italienești în colțuri. Cetatea este închisă, i-am admirat doar vechile ziduri ce o înconjoară și am văzut Brașovul din altă perspectivă.
N-a fost o ieșire de alegătură după toate obiectivele din oraș, ci una între prieteni pentru a petrece mai mult timp împreună. Am găsit un apartament foarte aproape de centru, Vio Center, curat și spațios, unde am încheiat glorios ziua de sâmbătă cu Activity până aproape de 3 dimineața.