Cascada Bigăr este unică și e a noastră

Pe Paralela 45, la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, se află Cascada Bigăr, situată pe primul loc în topul ,, 8 cascade unice din lume” realizat de The World Geography în 2013. Și de atunci i s-a dus vestea peste mări și țări.

cascada bigar

Ca o scurtă descriere, este o bucată de stâncă, tuf calcaros, mai exact, nu foarte mare, acoperită integral cu mușchi, peste care curg șiroaie de apă, mai mult sau mai puțin înspumate, în funcție de sezon. Este locul unde Izbucul Bigăr se varsă în râul Miniș.

Ea se află în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița din Caraș Severin, pe Valea Minișului, între Bozovici și Anina. Este exact pe marginea drumului, se poate spune că orice leneș poate ajunge la ea, numai că parcarea este la câteva sute de metri, vreo 600 anunța un indicator.

cascada bigar

cascada bigar

cascada bigar

De curând au fost finalizate lucrările de amenajare a traseului din jurul cascadei și se poate coborî în siguranță. La începutul lui mai erau instalate doar schelele metalice, dar am putut coborî pe propria răspundere.

Accesul se face gratuit, însă se plătește o taxă de 5 ron dacă vrei să intri și să vizitezi grota și locul de unde iese la lumină apa.

Este ea ,,desprinsă din basme”, arată ca în pozele care circulă pe internet? Ei, bine, nu arată ca în pozele prelucrate la maxim în Photoshop, iar lumea ar trebui să facă diferența între o poză prelucrată și una reală. Așa s-ar evita reacțiile  de genul: ,,Nu e ca în poze!” Ea este frumoasă, în special primăvara când mușchiul e verde și are un debit mai mare, este unică și este a noastră!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *