Cetatea Rupea a fost repusă pe harta turistică a Braşovului. După lucrări de reabilitare care au durat 3 ani, în 2013, Cetatea Rupea îşi redeschide porțile turiştilor însetați de istorie (şi nu numai). Au fost refăcute zidurile, curțile interioare, turnurile şi se doreşte realizarea interioarelor turnurilor, fiecare cu specificul său. Acum aceste turnuri sunt goale. Inclusiv drumul ce duce spre cetate a fost reabilitat şi este într-o stare impecabilă, iar la intrare a fost realizată o parcare destul de mare cu locuri şi pentru autocare.
A fost una dintre cele mai importante fortificaţii din judeţul Braşov, menţionată pentru prima dată în anul 1324, dar ajunsă o ruină în perioada comunismului. A fost construită cu rol de apărare şi administrativ, a fost locul de refugiu al locuitorilor din Rupea şi localităţile învecinate.
O zărim impunătoare pe Dealul Cohalmului de pe drumul dinspre Braşov spre Sighişoara, E60. Cetatea apare în formă de spirală, înglobând 3 cetăți, fiind extinsă treptat: Ceatatea de Sus este partea cea mai veche, Cetatea de Mijloc, construcție din secolul XV şi lărgită în secolul XVI ,şi Cetatea de Jos, partea cea mai recentă, construită în secolul XVII.
Intrăm pe poarta din lemn prin Turnul Porții şi ajungem în Cetatea de Jos construită în secolul al XVIII-lea.
În dreapta se află o fântână săpată în anul 1623, adâncă de 59 m şi Turnul Slujitorilor. În stânga este vechea magazie militară în care se găseşte o carte cu impresii şi un panou din acela în care îți bagi capul. Desigur că prima persoană care a intrat a fost rugată să ne facă o poză. 🙂 Tot în această parte se mai află Turnul Slăninii în care se depozita hrana şi Turnul Paznicului Cetății.
În stânga, Turnul Slujitorilor şi fântâna, în centru, Turnul Porţii
Înaintăm. Intrăm pe sub o arcadă în Cetatea de Mijloc construită în secolul al XV-lea. Aici identificăm Capela, Turnul Cercetaşilor, Turnul cu gratii şi Turnul Pentagonal. Se pot vizita, dar cum spuneam la început, sunt goale.
Turnul Cercetaşilor în prim plan şi Capela în plan îndepărtat
Turnul Porţii văzut prin Poarta Cetăţii de Mijloc
Urcăm către Cetatea de Sus pe sub Turnul Pulberăriei. De aici, de la 121 m înălțime, se poate admira foarte bine frumoasa panoramă asupra localităților din jur.
În cetate se mai pot vedea unele încăperi în care populația se refugia, în secolele XVI-XVII se găseau circa 100 de camere în acest scop, acestea 3 sunt singurele care s-au păstrat până la nivelul acoperişurilor şi au fost botezate Camera B, C, D. D. De asemenea, se mai găseşte Camera scaunului şi Căsuța de sus, în cel mai înalt punct, mobilată cu o masă şi scaune din lemn.
Căsuţele B, C, D
Interiorul Căsuţei de sus
Din Cetatea de Sus se vede destul de bine forma în spirală a cetăţii
Şi aici se termină itinerariul, aşa că o luăm lent înapoi. A meritat? Da, şi încă cum! Cam o oră durează toată treaba.
Program:
- 1 noiembrie – 31 martie: 9 – 17
- 1 aprilie – 31 mai: 9 – 20
- 1 iunie – 31 august: 9 – 21
- 1 septembrie – 31 octombrie: 9 – 19
Preț bilet:
- 10 lei adulti
- 5 lei copii
Merita vazuta cetatea, cum merita vazute toate frumusetile tarii noastre, naturale sau nu 🙂
Am in plan asta! 🙂