Unde să te duci dacă ai 3 zile libere? Prima idee mi-a și sărit în minte: Cheile Nerei să vedem faimoasele cascade. Apoi, gândind în gândul meu (bine că nu gândesc în gândul altuia), băi, din Focșani sunt 9 ore de mers cu mașina, oare merită să batem atâta drum? Ia să văd ce alternative mai sunt, dar Cheile Nerei nu-mi ies din cap, când un articol îmi apare ,,în cale”, articolul decisiv care spunea că aceste chei se vizitează primăvara sau toamna, așa ai mai multe șanse să găsești apă în cascade. S-a hotărât, Cheile Nerei în weekend-ul cu 1 Mai.
Cheile Nerei fac parte din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița din Caraș Severin. Am ales ruta Brașov – Sibiu – Hunedoara – Caransebeș – Oravița, cu opriri la Castelul Corvinilor din Hunedoara și la Biserica Densuș.
Cazare am găsit la un hotel din Oravița, nu a fost cea mai fericită alegere, dar având în vedere că avem atât de puține opțiuni și perioada, ne-am conformat. Pentru a intra în parc trebuie să ajungem în satul Potoc. Din Oravița până acolo drumul e asfaltat, dar cu porțiuni stricate sau denivelate. La Podul Bei, unde e intrarea în parc, am plătit 5 lei de persoană, și poți parca sau continua vreo 5 km pe drum forestier până la păstrăvărie. Drumul e rău, dacă ți-e milă de mașina ta, parcheaz-o aici. Noi n-am știut și am continuat cu mașina. Fac eu cum fac și numai pe drumuri stricate ajungem, zici că fac intenționat. :))
Cam pe la jumătatea distanței, pe dreapta, se află prima cascadă, La Văioagă se numește. O potecă te poartă deasupra ei, dar se poate coborî fără probleme până la baza ei. E micuță ca înălțime, dar are un volum de apă destul de mare.
După ce am ajuns la păstrăvărie, am lăsat mașina și am continuat prin stânga ei, pe lângă gard. Plimbare lejeră prin pădure, aer curat de munte, o plăcere pentru toate simțurile. Dăm de a doua cascadă, fără nume, se pare. De fapt, este o înșiruire de mici căscăduțe formate prin depuneri de calcar. Ce frumusețe!
Râul ne este tovarăs de drum, însă el coboară, noi urcăm. De la cascada fără nume până la Lacul Ochiul Beiului nu mai este mult.
Ce să mai spui? Nu mai poți spune nimic, culoarea ireală, turcoaz – albăstrui, te vrăjește instant. Se spune că nu îngheață niciodată datorită izbucului situat pe fundul dolinei care îl alimentează încontinuu. Se află la 310 m altitudine, are un diametru de 15 m și 3,6 m adâncime.
Pentru a ajunge la Cascada Beușnița trebuie să urcăm ușor, prin pădure. În maxim 30 minute ajungem. Nu ne grăbim, râul mai formează și alte cascade, mai mici sau mai mari, n-ai cum să nu le admiri. E un preview la ceea ce va urma. De fapt, se numesc cascadele Beușniței că sunt mai multe, iar cea mai mare și mai frumoasă este cea la care urmează să ajungem.
Trecem și printr-o poieniță, Poienița Beușnița, după nume e semn că ne apropiem. După câteva minute ne întreceam în exclamări. Ia uite-o cât e de frumoasa! Și are apă! Cred că e cea mai frumoasă cascadă văzută de mine până acum. E îmbrăcată cu mușchi verde, plină de caverne peste care apa curge în șiroaie sau firicele subțiri. Are vreo 15 m înălțime și este formată tot prin depunerea calcarului strat peste strat.
Am revenit la mașină, timp încă mai era și am plecat către Cascada Bigăr, o atracție binecunoscută. Se află pe Valea Minișului, între Bozovici și Anina.
Altă cascadă, până să ajungem La Bigăr.
Da, Cheile Nerei arată atât de frumos pe cât se spune. Câteva zile îți trebuie pentru a descoperi toate frumusețile din zonă. Traseul Podul Bei – Beușnița este doar una dintre ele, ar mai fi de amintit Lacul Dracului, La Tunele, rafting pe Nera, Cascada Șușara și chiar o plimbare cu mocănița Anina – Oravița.
