Cum am reuşit să vizităm Herculaneum, Pompei şi Vezuviu într-o singură zi, am avut la dispoziţie o zi întreagă pentru Coasta Amalfitană.

Fără cuvinte! Aşa m-a lăsat primul contact cu această parte a Golfului Salerno. Dumnezeu când a creat frumuseţea s-a inspirat de aici, este locul unde muntele întâlneşte infinitul albastru al mării creând peisaje ireale. Imediat ce am intrat pe coastă am căzut toţi extaziaţi, marea în partea dreaptă şi drumul care şerpuia prin munţii stâncoşi ne-au fost companioni pe mulţi kilometri. Să vă faceţi idee(pentru cei care nu au fost), imaginaţi-vă curbele Tranfăgărăşanului şi apoi proiectaţi-le pe un ţărm stâncos şi abrupt. Dar nu, nu este atât de îngust şi înfricoşător pe cât am citit.

Coasta Amalfitană cred că este cea mai frumoasă coastă italiană. Este fericita deţinătoare a unor peisaje faimoase în toată lumea şi care face parte din Patrimoniul UNESCO. Este delimitată de Positano şi Vietri sul Mare. Numele l-a primit de la oraşul Amalfi care este centrul coastei, nu doar geografic, ci şi istoric. La fel de faimoase sunt şi produsele tipice zonei făcute din lămâie, ca exemplu, limoncello. Aici am văzut cele mai mari lămâi, o lămâie ajungând să cântărească şi 1kg. Tot din produsele tipice face parte şi ceramica pictată la mână.

Positano, orăşelul vesel

Prima oprire a fost la Positano. L-am mai menţionat în articolul Cele mai frumoase sate din Italia, el fiind printre ele. Am lăsat maşina la intrare, am plătit parcarea 4,00 E/oră şi am coborât uşor spre centru. A fost cea mai bună alegere, aşa am descoperit frumuseţea orăşelului şi l-am admirat de sus. Este străbătut doar de o singură stradă, restul sunt străduţe şi alei pietonale.

Ce mi-a plăcut foarte mult au fost numerele caselor, făcute din ceramică şi colorate manual, în care culoarea predominantă era albastru.

De ce este vesel: case în culori pastelate diferite, curat, îngrijit, plin de flori, plin de magazine cu suveniruri, haine, în special din in şi albe, sandale din piele artizanală, lămâi şi limoncello.

Are o structură în terase, străzi mici, înguste şi sinuoase şi case cocoţate pe stânci. Şi când te gândeşti că iniţial a fost un sat de pescari, astăzi este una dintre cele mai în vogă destinaţii din întreaga lume.

Biserica Santa Caterina, în stil neo-gotic

La doar câţiva paşi de plajă se află o biserică cu interior încântător şi luminos, alb şi auriu, Santa Maria Assunta di Positano care datează din secolul X, însă, ceea ce vedem astăzi se datorează lucrărilor efectuate în anii ’70.

Amalfi

A doua oprire, că nu puteam să ne oprim în toate localităţile oricât de mult am fi vrut, a fost Amalfi. Nu pot spune că m-a impresionat aşa tare, în afară de preţul de parcare, 5,00 E ora. Cea mai importantă atracţie a oraşului este Domul ( şi singura care să merite). Se ajunge simplu, din parcarea din port, traversezi strada şi ai ajuns în piazza cu Domul. Noi am ales calea mai grea: ne-am îndreptat către centrul istoric, am urcat sute de trepte, nu sunt convinsă că am ajuns, aproape am intrat în case necunoscute, am coborât prin altă parte alte sute şi am ajuns lângă Catedrala Sant’Andrea. A fost construită în secolul IX, restructurată complet în anul 1203. După ce o parte a construcţiei s-a prăbuşit, este reconstruită în anii ’80. Numărul mare de trepte nu ne-a intimidat, ba chiar le-am urcat de două ori, prima dată când ne-am duc cu intenţia de a intra în biserică, dar era închisă până la 17,00 şi a doua oară, după ora specificată, când chiar am reuşit.