Lacul Cuejdel este considerat cel mai mare lac de baraj natural din România, deși, din cauza colmatării care afectează întinderile de apă, este foarte probabil să nu mai fie fruntaș. Las astfel de aprecieri în seama specialiștilor, cifrele pot varia în funcție de mai mulți factori.
Are același mod de formare ca Lacul Roșu, doar că nu este atât de faimos. E nevoie de un pic de efort pentru a ajunge la el și nici bărci nu sunt pentru plimbări.
Se află în Munții Stânișoarei și face parte din Rezervația Naturală Lacul Cuejdel. Formarea lui a început în anul 1978 prin alunecări și surpări de teren succesive pe cursul pârâului Cuejdel și în 1991 s-a produs o alunecare de dimensiuni mari care a blocat toată valea obturând pârâul, iar în decursul timpului s-a acumulat apă formându-se lacul actual. Numeroasele trunchiurile ale copacilor care ies din apă dovedește amploarea fenomenului.
Traseul l-am început din satul Cuejdiu, comuna Gârcina, județul Neamț. Am mers pe drumul principal până la ieșirea din sat, apoi pe un drum forestier în stare bună până la barieră. Se poate avea ca reper Pensiunea Bursucărie. Nu am ajuns până la ea, de la bariera unde am lăsat mașina mai erau 3,5 km. La intersecții erau indicatoare către lac, deci nu am avut probleme cu orientarea.
De la barieră, traseul este marcat cu punct roșu, iar distanța este de 2 km. Bine, mie mi s-a părut un pic mai lung. Este comun cu traseul de pelerinaj Via Mariae din județul Neamț, cu marcaj specific. Mi se pare o inițiativă interesantă pentru atragerea unei anumite categorii de turiști. Via Mariae este un drum de pelerinaj închinat Fecioarei Maria, care străbate Europa Centrală și de Est.
După ce am traversat podul, poteca era lină și largă, ca mai apoi să începem să urcăm prin pădure, iar aceasta s-a îngustat. Copacii încărcați cu chiciură și un strat mic de zăpadă de la ultima ninsoare formau un peisaj hibernal de poveste.
În drumul nostru am întâlnit alte două lacuri mici, bălți, mai bine zis, care erau complet înghețate.
Au fost porțiuni unde am urcat, apoi am coborât, am mers pe curbă de nivel, până am ieșit într-un drum forestier care a continuat pe marginea lacului până la un punct de observare unde am reușit să ne apropiem de lac. Traseul l-am parcurs în aproximativ 40 de minute.
Suprafața lacului era acoperită cu gheață aproape în totalitate, iar trunchiurile copacilor o străpungeau asemenea unor sulițe. Era o atmosferă mistică. Aflându-se în inima pădurii, departe de zgomotul cotidian, era o liniște deplină.
Mi-ar plăcea să-l revăd toamna în perioada maximă de colorare sau într-o zi cu ceață.
