Despre mine&contact

Bine ai venit!

Numele meu este Alina Nichitoiu, călătoarea din spatele acestui blog și paginii de Facebook aferente. Soțul meu, Cristian, îmi este partener de călătorie și cel cu care împart pasiunea și  bucuria fiecărei călătorii.

Pentru mine, să călătoresc a devenit o dependență, cu cât am început să descopăr locuri noi, cu atât mi-am dorit să văd și să cunosc mai mult. Totodată, mi-am dat seama cât de puține știu.

M-am născut să descopăr, să explorez locuri și să trăiesc experiențe autentice. Iubesc natura, sunt îndrăgostită de munte și îmi plac locurile pline de istorie, deși nu mi-a plăcut niciodată istoria. Îmi găsesc fericirea și în lucruri mici, o plimbare pe dealuri, întâlnirea unei capre negre sau a florilor de colț, un apus colorat sau leneveala pe marginea unui râu de munte.

În urmă cu 13 ani am ajuns în Italia unde am locuit 6 ani. Roma ne-a fost a doua casă. Acolo am pus bazele primului blog, Viața în Roma, ca urmare a plimbărilor lungi pe care le făceam prin oraș, în descoperirea orașului etern. Era păcat să țin doar pentru mine ceea ce vedeam și am început să le împărtașesc cu ceilalți.

Apoi au urmat călătorii în apropierea Romei, în căutarea orășelelor medievale, urmate de escapade în celelalte regiuni ale Italiei. De la Ferrara, în provincia Emilia Romagna, cel mai nordic punct în care am ajuns și până la Ostuni, provincia Brindisi, cel mai sudic oraș vizitat în Italia.

În urma cu 7 ani ne-am întors în România și atunci a luat naștere Patru zări. Poveștile de călătorie din Italia încă se regăsesc pe actualul blog, împreună cu cele noi care înseamnă călătorii prin România, dar și prin țările descoperite pe parcurs. Până în acest moment am vizitat 15 ţări: Italia, Grecia, Turcia, Malta, Franța, Egipt, Republica Moldova, Emiratele Arabe Unite, Oman, Qatar, Bulgaria, Tunisia, Iordania, Vatican şi San Marino.

Acum 6 ani am descoperit muntele. A început cu un traseu în Ciucaș în perioada înfloririi rhododendronului, traseu pe care l-am parcurs în teniși și blugi, nu faceți ca mine. Echipamentul corespunzător este obligatoriu pentru un traseu finalizat în siguranță.

Ne-a plăcut și am început să caut alt traseu. Următorul a fost Moldoveanu și Viștea Mare,  apoi Omu, Bucura Dumbravă, Părângul Mare, Negoiu, Lespezi, Cornul Călțunului și Vânătoarea lui Buteanu. Aveam o afinitate pentru vârfurile de peste 2500 m. Ne-au mai rămas patru din cele 13  vârfuri din această categorie. Pe parcurs am renunțat la acest criteriu în alegerea turelor pe munte și am căutat natura indiferent de altitudine.

Așa că dacă vrei să descoperi munții, indiferent că ești la început sau ai deja experiență și vrei să explorezi locuri noi, Patru zări e potrivit pentru tine. Aici vei găsi inspirație pentru noi trasee, informații utile și multe alte idei, atât în România, cât și peste hotare.

Nu sunt un om al cuvintelor mari, descrierile sunt scurte și la obiect. Îmi place să fotografiez natura, de la peisaje, la animalele sălbatice pe care le întâlnesc destul de des și flora spontană.

O categorie de suflet pe blog este cea dedicată județului Vrancea. Nu este cel mai turistic județ, dar este cel în care trăiesc. Și l-am descoperit puțin câte puțin. De la case memoriale, la muzee etnografice, mănăstiri, biserici din lemn  și mausolee. Dar tot natura a avut prioritate.

 ,,Din Vrancea către patru zări.” Aşa cum probabil ai dedus, în Vrancea este tabăra de bază. Pe văzute, nu pe auzite! 🙂

Încă ceva, dacă ai întrebări, nelămuriri, scrie-mi folosind formularul de mai jos, pe pagina blogului sau pe pagina personală de Facebook. See you there!

12 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Abia am descoperit siteul. Succes îți doresc, mai ales că Vrancea are multe povești și locuri frumoase!

    1. Bine ati venit! 🙂
      Da, Vrancea are multe locuri frumoase pe care vreau sa le descopar pana la ultimul. 🙂

  2. Buna ziua, pe data de 18 mai incepe „vacanta” de o saptamana la Roma. Daca se poate sa imi dai o dresa de mail pentru niste intrebari…
    Multumesc.

    1. Sper ca v-au fost de folos si daca mai aveti intrebari, nelamuriri nu ezitati sa ma contactati. 🙂 Nu pot decat sa va doresc zile frumoase si sa o gasiti macar asa cum v-o imaginati. Eu sunt convinsa ca va fi mai mult de atat.

  3. Iti doresc sa calatoresti in cat mai multe tari! Si eu sunt fascinata de Roma, pe care am cunoscut-o in 2011 si de Italia, in general. Este tara in care ma simt cel mai bine. Doresc sa o revad, asa ca mi-ar face placere ca atunci cand ajung iar, sa ne vedem!

    1. Va multumesc si mi-ar face mare placere sa ne vedem daca ajungeti din nou la Roma ( eu va tin pumnii in legatura cu acest aspect). 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *