Iarna este pentru noi sezon de hibernare, rareori ne înduplecăm să plecăm mai mult de o zi. Dar anul acesta, cam pe la jumătatea lunii ianuarie, am zis să-mi fac un cadou în avans și am plecat un weekend în Țara Branului, cu câteva opriri la anumite puncte de pe traseu. Voiam să îmbinăm mișcarea cu relaxarea.
Prima oprire am avut-o la Prăpăstiile Zărneștilor. Le-am mai văzut primăvara trecută când am urcat până la Cabana Curmătura. Ca și atunci, am lăsat mașina la Fântâna lui Botorog, m-am minunat cât de multe mașini erau parcate aici. Le-am găsit la fel de impresionante, doar că acum acoperite cu zăpadă formau un peisaj hibernal minunat.
Zăpada pe traseu era bătătorită și am înaintat fără probleme. Gândul nostru era să mergem până la foișor, n-avem echipament de iarnă și am fi fost inconștienți să încercăm mai mult.
După ce am trecut de Salvamont Zărnești am avut parte de prima surpriză a zile, 3 căprițe negre cocoțate pe pereții abrupți. Era a doua întâlnire cu aceste minunății după cea de la Lacul Călțun. Și-au văzut liniștite de treabă, știau că acolo sunt în siguranță, iar noi le-am pozat minute în șir.
La câțiva pași mai departe, pe alt abrupt, alte capre negre căutau de mâncare pe sub zăpadă. Atâtea capre negre pe o distanță așa mică, cine ar fi crezut.
Ajungem în scurt timp la capătul traseului stabilit de noi și facem cale întoarsă.
Până să ajungem la mașină, o altă surpriză ne aștepta, o căprioară, nu îmi aduc aminte să mai fi avut astfel de întâlnire. Atât de drăgălașă și gingașă, până a zbughit-o în pădure am avut timp să-i fac destule poze și să o filmez.
De aici am plecat către hotel. Am ales să ne cazăm la Complex Cheile Grădiștei Fundata. Am făcut cea mai bună alegere, complexul este situat într-un peisaj de vis cu priveliște către Piatra Craiului și Bucegi, iar camerele foarte mari și curate. Promitem să ne întoarcem și într-un anotimp mai cald.
Dar n-avem stare, era doar ora 15, mi-am luat camera și am plecat. Știam că prin spatele pârtiei de ski trece traseul omuleț roșu, T2, care trece prin Fundata. Am orbecăit un picuț până l-am găsit. Am ajuns într-un drum și am continuat pe el. De o parte și de alte erau case și grajduri răsfirate acoperite cu șindrilă și garduri din bârne, munții încărunțiți de zăpadă mă priveau din depărtare, copacii la rândul lor îmbrăcați cu zăpadă, natura se cam dădea în spectacol. Am avut doar pentru mine acest peisaj, nicio suflare nu se vedea și nu se auzea.
La un moment dat am ajuns la o intersecție, am urmărit omulețul roșu care mă îndrepta spre dreapta, printr-o pădure de conifere. Din instinct, am mărit pasul și foarte repede am ieșit din pădure. Drumul se mai îngustează și acum este flancat pe ambele părți de gardul din bârne sau sârmă. Cât de frumos poate fi! Cât de pitoresc! Câtă liniște! Toată plimbarea a fost un lung șir de wow. Mi-ar plăcea să fac acest traseu în fiecare sezon.
Soarele începuse să-și termine programul pe ziua de azi, am mai înaintat puțin și m-am întors. Cam 2 km am mers de la complex.
Ziua am încheiat-o destul de devreme, după cina pe care am luat-o în restaurantul complexului.
A doua zi a adus vreme și mai frumoasă, senin și o temperatură agreabilă. După micul dejun a mai urmat o serie de poze. Am urcat până la chioșcul cu suveniruri și chiar dacă era închis, niște câini tare prietenoși ne-au ținut companie și ne-au îmbogățit cadrele. Abia apoi am plecat.
Dar nu spre casă, mai avem câteva opriri de făcut. Prima, la Cascada La Chișătoare care se află la intrarea în Moieciu de Sus. O văzusem la începutul verii când am urcat spre Vf. Bucșa, dar fără finalizare. 😀 Acum am găsit-o înghețată, hainele de gheață îi dădeau un aer special.
Ajungem în Bran și decidem să facem și aici o oprire. Ca de fiecare dată, am fost greu de urnit de la magazinele de suveniruri. N-am urcat la castel, l-am pozat doar de afară, în schimb, am făcut o scurtă vizită la Muzeul Satului Brănean. Un muzeu micut, cu 18 case și anexe gospodărești, instalații de prelucrare a lemnului și lânii, specifice Branului și împrejurimi.
Atunci știam că era ultima oprire, dar mie îmi mai vin idei pe drum. Una mi-a venit la scurt timp, Cetatea Râșnov, dar nu pentru a o vizita, ci pentru a-i face câteva poze din centru orașului.
În timp ce eram în mașină îndreptându-ne spre casă, mi-am adus aminte că văzusem un indicator în Cernat care îndruma către Cetatea Ika construită prin secolul XIII. Am dat rapid un google și părea interesantă. Hai să ne abatem câțiva kilometri. În vreo 15 minute am ajuns. Un turn solemn ne-a întâmpinat, dar accesul părea dificil, nu era făcută pârtie, iar zăpada era destul de mare. Am pozat-o de jos și apoi ne-am văzut de drum.
Chiar dacă nu-mi place frigul și am evitat să plec în sezonul rece, am avut parte în aceste 2 zile de peisaje așa cum a dorit sufletul meu.
