Focul Viu de la Terca, Lopătari

Focurile Vii, unul dintre fenomenele destul de rare în lume se găsesc și în România,  în doar 2 locuri: la Andreiașu în Vrancea și la Lopătari, satul Terca în Buzău. Pe cele de la Andreiașu le-am văzut de câteva ori, hai să le vedem și pe cele de la Lopătari.

Primul pas, informații despre cum se ajunge. Acestea sunt destule și neîncurajatoare. Absolut toate articolele pe care le-am citit pe această temă aduceau în discuție starea jalnică a drumului. Articole scrise cu ani buni în urmă, 2010-2011, în 6-7 ani s-au mai reabilitat aceste drumuri, îmi spuneam în mintea mea, cât de rău poate fi? Primul pas a fost completat, al doilea era convingerea soțului și să strecor în discuție și faptul că drumul nu este prea bun, fără să-l fac să se sperie de pe acum. Check and check!

Traseul urmat a fost Focșani – Râmnicul Sărat – Poșta Câlnău – Lopătari.

Până la intrarea în Comuna Lopătari drumul a fost bun, de aici a început distracția. A debutat cu drum rupt pe alocuri, găurit, apoi drum fără asfalt, și cireașa de pe tort, după satul Luncile și până în Terca un fel de drum forestier acoperit de nămol că tocmai ce plouase. Kilometri întregi de drum prost, în care mi-am dorit să nu fi avut ideea asta genială.

La un moment dat dăm de un indicator care ne arăta direcția către Focul Viu, primul și singurul indicator.

Am parcat undeva unde nămolul era mai mic și am luat-o spre locul unde indica săgețica. A trebuit să traversăm un pârâu…(poză făcută la întoarcere, să nu vă dezorientați)

… apoi altul

… și de aici la deal după instinct.

Norocul nostru a fost cu doi copii, Ștefan și Ioana, care ne-au dus până la Focul Viu. Cu siguranță nu am fi reușit fără ei. În mai puțin de 30 minute am ajuns la destinația noastră, trecând prin proprietăți particulare. Am mers pe lângă gardul din poza de mai sus, am ajuns într-un drum de căruță, apoi într-o poieniță unde am și găsit focurile.

La întoarcere, ca să nu mai mergem prin drumul înnămolit, am vrut să trecem prin curtea unui sătean. Acel sătean foarte ,,amabil”, zici că ne-a citit gândurile, a sărit cu gura mare că n-avem voie pe acolo, să ținem drumul. Și ne-am conformat.

Și toată distracția asta pentru o flacără, una la număr, deși, terenul pârjolit arăta că au fost mai multe. Știam că nu era ceva care impresionează prin mărime, ci fenomenul în sine, acele gaze care ies la suprafață și se aprind singure sau sunt ajutate. Și totuși, per total, am fost dezamăgiți.

Am plecat descurajați, suntem siguri că nu vom mai ajunge în Terca niciodată. Am mai făcut o oprire la Grunjul de la Mânzălești, ne făcuse cu ochiul de când am trecut pe lângă el, la dus. Când îl vezi, gândul te duce că ar fi de sare, de fapt, este format din roci destul de dure de culoare alb-cenusie.