Zona numită Poarta Carpaților, din care fac parte satele din comunele Fundata, Bran și Moieciu, este preferata mea. Am fost de atâtea ori în zonă, și tot vreau să revin. Ultima escapadă a fost în satul Șimon care aparține comunei Bran. Este mai puțin cunoscut decât vecinele sale, dar asta nu e un impediment, ci un avantaj. Pensiunile nu sunt construite dezordonat, ci păstrează specificul zonei.
Vremea părea să nu țină cu noi, a plouat torențial aproape tot drumul Focșani-Șimon. Eram oarecum resemnați, asta e, o dăm pe relaxare. Dar cum am ajuns la destinație, norii au început să se risipească și să iasă soarele. Bun, cineva-i norocos! Și dacă vremea e bună, hai să urcăm pe Dealul Balabanului. Dar mergem cu mașina că nu se știe cât va ține timpul frumos. Există și un traseu marcat de tip circuit, cruce albastră, care începe la biserica Sf. Paraschiva, urcă pe deal și coboară Strada Valea Tisei înapoi în Șimon, la drumul principal.
Am urcat pe Strada Valea Tisei, în prima parte este asfaltat, apoi drum forestier, iar după circa 4 km am ajuns pe culmea dealului. Am lăsat mașina și am luat-o la pas, mergea și mai departe, dar era păcat. Drumul se îngustează și este mărginit pe ambele părți de garduri din lemn, o imagine foarte pitorească. În scurt timp am ajuns la un conac foarte frumos, Conacul Boieresc.
Drumul trece prin fața Mănăstirii Bran, lăcaș de cult care a fost înființat în 2006 ca schit, sfințit în 2009 și transformat în mănăstire în 2013. Este foarte frumoasă și îngrijită, cu mușcate agățate de grinzi și gazonul proaspăt cosit. Este înconjurată de un gard simplu, văruită într-un alb impecabil, iar stilul este cel brănean autentic. Se armonizează perfect cu locul și cu liniștea lui.
În fața noastră avem Piatra Craiului, iar în spatele nostru, Bucegii, crestele lor sunt încă acoperite de neguri.
Fânețele multicolore înveselesc atmosfera, iar așezările agro-pastorale întregesc peisajul. Astea sunt și motivele pentru care îmi place atât de mult zona. Totul este simplu, real.
Am mers pe culmea dealului până la Hanul Balaban, priveliștea de aici este superbă indiferent de direcția în care privești. Mi-aș fi făcut un culcuș în iarba înaltă, să trândăvesc la firul ierbii, dar era udă și am renunțat.
Am găsit aici exact ceea ce am căutat, autenticitatea satului românesc de la munte. Această scurtă drumeție printre fânețe cu priveliști spre culmi înalte și aer curat de munte a fost ca o boare de vânt într-o zi călduroasă.
Ne-am întors la pensiune, am stat la Hanul Oierului, și am lenevit până seara pe iarba proaspăt cosită din curte.
