Nu mai fusesem pe munte cam de multișor și parcă mai aveam nevoie de o ultimă tură până să vină vremea urâtă și iarna. Trebuia să fie ceva lejer și scurt, zilele astea scurte de noiembrie nu sunt prietenele celor care vor să termine traseul pe lumină. Și să nu facem mult cu mașina. Găsisem traseul ideal, Cerdacul Stanciului, numai că ne-a dat cu virgulă la partea a doua, am făcut vreo 5 ore din Focșani.
Trebuia să ajungem în Sătic, la Hidrocentrala Clăbucet. Iar pentru a ajunge acolo am luat drumul Brașovului, am trecut prin Bran, Moieciu de Jos, iar de la Podul Dâmboviței am făcut dreapta spre Sătic. De aici asfaltul se pierde, la fel și semnalul la telefon, sunt vreo 13 km de drum neasfaltat. Dar nu-ți mai pasă la cât de frumoasă este zona. Drumul străbate Cheile Dâmboviței și apoi intră în sat, trece pe lângă baraj și lacul de acumulare și se termină la hidrocentrală.
Hidrocentrala Clăbucet (850 m) – Cabana Garofita Pietrei Craiului (1085 m) – 50 minute
Imediat după pod am lăsat mașina și am continuat pe jos. De aici pornesc 2 trasee, unul spre dreapta care duce la Cabana Valea lui Ivan, triunghi roșu, și unul spre stânga care duce la Cabana Garofița Pietrei Craiului, cruce galbenă. Noi l-am urmat pe cel din urmă. Este un drum forestier în stare destul de bună, care urmărește cursul Dâmboviței, apoi se ajunge la barieră de unde continuă pe Valea Dragoslăvenilor. Mașina se poate lăsa și la barieră, mai câștigi 10 minute. Până la cabană este ca o plimbare prin parc, doar o ușoară diferență de nivel. Traseul care se anunța că-l facem într-o oră, l-am scos la 50 de minute. N-am făcut nicio oprire pentru că n-am simțit nevoia. Doar la cabană am făcut o oprire de hidratare, o gustărică și ne-am refăcut provizia cu apă de la izvor.
Ce frumos se vede peretele Pietrei Craiului de aici…
Dar stai, se vede și obiectivul nostru, Cerdacul Stanciului. Hai să ne jucăm un pic cu zoom-ul.
Și mai mult zoom…
Cabana Garofița Pietrei Craiului – Cerdacul Stanciului(1630 m) – 1 oră 40 minute
Am continuat tot pe marcaj cruce galbenă, de aici se anuntau încă 2 ore de mers, dar și pe acesta am scos un timp mai scurt cu 20 de minute.
E ușor de intuit de unde începe traseul. La început, cărarea trece printr-o zonă cu arbuști unde la momentul acela încă nu ajunsese soarele, iar după frigul din noaptea precedentă, bruma era destul de grosișoară și toate plantele se transformaseră în flori de gheață.
Peretele Craiului este din ce în ce mai aproape, iar curând intrăm în pădurea deasă. Ușurel la început, dar curând se schimbă foaia și ritmul. Ajungem din urmă un grup cu 2 copii, cel mai mic cred că avea în jur de 3 ani, admirabil efortul părinților.
Cât eram în pădure aveam senzația că acum apune soarele și ne va prinde noaptea pe drum, dar la un moment dat dăm de luminatul de mai jos. Înseamnă că suntem aproape și nu trebuie să-mi mai fac griji că ne-ar putea prinde noaptea pe drum.
În scurt timp ajungem la baza stâncii, iar de aici marcajul nostru dispare în neant. Dar din ,,cercetări anterioare” știu că trebuie mers spre dreapta. Dar înainte hai să vedem mai de aproape Marele Grohotiș, așa că am făcut stânga. Într-adevăr, grohotișul ăsta e mare. Am înaintat un pic pe el, a fost un fel de misiune imposibilă, aproape la fiecare pas făcut îmi aluneca piciorul. Dar am reușit să ajung la cărarea bătătorită câtușidecât și să merg ca un om normal.
Ne-am întors și am mers în partea opusă. Până să ajungem la Cerdac, intrăm în Peștera Stanciului, dar mai în față vedem că e închisă în vederea conservării.
Ia uite ce se zărește, un picuț din arcada Cerdacului.
Și față în față cu el… Wow, rămâi fără cuvinte. Și ce mic te face să te simți acest perete imens.
Cerdacul Stanciului este o formațiune carstică care are această formă de arcadă, rezultată în urma surpării unei peșteri. De fapt, aceste forme săpate în calcar constituie una dintre caracteristicile Masivului Pietrei Craiului. Printre cele mai cunoscute se numără și Zăplazul, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile și Peștera Dâmbovicioarei.
Am mers chiar sub arcadă pentru că știam că este o scară pe care poți urca pe bolovanul din centru. Acolo am avut o surpriză neplăcută, o bucată din scară era la pământ, iar alta era rezemată de perete. Sunt convinsă că nu așa trebuia să fie și din acest motiv nici n-am încercat să urcăm. Am fost dezamăgiți, but safety first.
Drumul până la cabană a fost neașteptat de rapid, în jur de 40 de minute și încă vreo 45 până la mașină. În total au fost cam 5 ore și o vreme superbă.
