Zilele frumoase și călduroase din ultima perioadă dădeau de înțeles că primăvara a venit și nu mai pleacă. Treaba nu e chiar așa simplă, e prea devreme pentru ea, nici măcar nu s-a terminat februarie. Dar într-o anumită zonă a României, primăvara vine oricum mai devreme. Vorbesc de Dobrogea, regiunea primăverii timpurii.
Am tot căutat informații pe net, dar ce găseam erau doar articole din anii trecuți, nimic actual. Oare chiar au înflorit ghioceii? E prea devreme? Cu aceste întrebări în minte, pe 21.02 am plecat spre Dobrogea. Dintre toate traseele Munților Măcin, am ales traseul Cozluk. Acesta pleacă din Greci, continuă pe lângă centru de vizitare până se termină asfaltul. Apoi, pe lângă pădure, se trece pe lângă niște stâni, pe lângă Pietrele Mariei, cele 3 delușoare din mijlocul câmpului, până la intrarea în traseu. Se urmărește bulina roșie care apare chiar din Greci, pe stâlpi, apoi pe copaci și pietre. Chiar dacă știam asta, în apropiere de intrarea în traseu am pierdut bulina și am făcut stânga, n-am văzut săgețica care indica spre dreapta. Am ajuns la o barieră, fără nicio bulină, știam că nu suntem unde trebuie. Dar mi-am adus aminte ceva din ceea ce am citit, cred că suntem în apropiere de Cheile Chediului. Hai să vedem, așa-i? Și am continuat dincolo de barieră. Apar și primii ghiocei.
Ținem cărarea bătătorită și ne scoate într-o poieniță cu o hrănitoare pentru animale, atunci am certitudinea că suntem în apropiere de chei. În mai puțin de 5 minute ajungem la ele. Un pârâiaș subțire curgea printre stâncăriile înalte, formând pe alocuri mici cascade. Surprinzătoare priveliște, în realitate sunt mult mai impunătoare decât ce văzusem în poze. Am văzut că unii le escaladează, mie mi s-a părut periculos. Aici am mai găsit câțiva ghiocei și chiar câte o viorea care dădea să înflorească.
Ne-am întors imediat și am mers către traseul nostru. Am regăsit bulina roșie și am urmat-o. Cărarea străbate o pădure deasă care în scurt timp ne scoate într-o poieniță cu o clădire abandonată. De aici facem dreapta și continuăm tot prin pădure. Încep să apară primii ghiocei, la început mai puțini, apoi zone întregi acoperite cu aceste gingașe flori.
Era așa frumos că îmi venea să plâng! Au urmat zeci de fotografii, voiam să pozez fiecare ghiocel în parte. La un moment dat am ajuns la o intersecție de cărări, cu o zonă fără copaci înalți, acolo am dat și peste câteva brândușe vărgate. Atât de frumoase! Era o premieră pentru mine, nu mai văzusem ,,modelul” acesta de brândușă.
Inițial, am zis că facem tot traseul, dar ne-am răzgândit când am ajuns în acest locșor. Am vrut să ne bucurăm de vremea frumoasă, de mirosul primăverii și de miile de ghiocei. Nu știu dacă traseul devenea mai interesant, cel puțin până aici a fost doar prin pădure. Sunt convinsă că am făcut cea mai bună alegere.
Închei cu o rugăminte: nu culegeți ghioceii!
Ghiocelul dobrogean se află pe lista roșie europeană a speciilor periclitate. Pe lângă dimensiune, el se deosebește de ghiocelul comun prin frunzele îndoite, asemenea unui uluc. Arealul lui de răspândire este redus, întâlnindu-se în câteva regiuni, în România, doar în Dobrogea și câteva în afara țării noastre, în Moldova, Ucraina, Rusia și Turcia.
