Plănuisem un traseu spre Vf. Omu prin Valea Obârșiei și dacă tot eram în zonă l-am inclus și pe acesta. Aveam două zile, în prima zi voiam ceva lejer și scurt deoarece ajungeam târziu, iar a doua zi, laitmotivul acestei ieșiri, Vf. Omu.
Intrarea în traseu este pe lângă Camping Zănoaga, marcaj cruce albastră. Mașina am parcat-o în lungul drumului, fără să încurcăm pe cineva sau circulația.
Pentru a intra în Parcul Natural Bucegi se plătește o taxă de 10 lei de persoană, bilet valabil 3 luni. Am găsit rangerul care ne-a taxat chiar la intrare, la șosea. Ne-a spus și două vorbe despre traseu și durată, dar noi am venit cu temele făcute.
Am lăsat în spate campingul și am ajuns într-o poiană largă pe care am traversat-o ca mai apoi traseul să se îngusteze. Panoul ne informează că suntem în Rezervația Naturală Zănoaga-Lucăcilă.
Poteca se află pe partea dreaptă a râului Ialomița ca mai apoi să se mute pe partea stângă, la scurt timp de la intrarea în traseu. Traversarea se face pe un pod suspendat care a fost o adevărată surpriză plăcută, nu știam de existența lui. Fusese proaspăt montat în locul vechiului pod de lemn care a tot fost distrus de viituri.
Până să ajungem la pod am trecut printr-o scurtă zonă unde erau amplasate lanțuri, am putut să trecem fără să le folosim.
Porțiunea de potecă de după pod este ușor accidentată, cu mulți bolovani, așadar atenție mare, în special dacă este ud pe jos. Bocancii de munte îi consider obligatorii.
Mai apoi am revenit pe partea dreaptă pe un podeț improvizat din bușteni și am rămas pe această parte până la final.
Traseul este ușor, dar foarte frumos. Relieful este caracterizat prin pereți înalți, căderi de apă, mai mici sau mai mari, stânci de toate mărimile.
De-a lungul potecii sunt montate panouri informative despre fauna și flora zonei.
În mai puțin de o oră am ajuns la lac. Noi am preferat să vedem întâi cascada, asa că am făcut stânga și am trecut podul peste baraj. Am ținut drumul principal și în nici 10 minute am ajuns la cascadă care se află pe partea stângă. Despre Cascada 7 Izvoare se spune că ar avea cea mai pură apă și asta deoarece apa ar trece printr-un zăcământ de argint care împiedică dezvoltarea bacteriilor. Certă este frumusețea cascadei, iar căbănuța de sub care iese apa este foarte fotogenică.
Se poate ajunge și cu mașina pe alt traseu, din câte am înțeles, drumul nu este prea prietenos.
Ne-am întors la baraj și am continuat în direcția opusă, ocolind lacul prin dreapta. Suntem informați că zona este frecventată de ursi, dar la câți oameni erau prezenți, șansele erau minime.
Lacul Scropoasa este cunoscut pentru culoarea turcoaz a apei care chiar este reală, asta dacă nu veniți după perioade de ploaie. Este un lac de baraj artificial, construit cu scop hidroenergetic.
În circa 10 minute am ajuns la un alt podeț, peste lac. Totuși, nu regăseam imaginea cu barajul de lemn care a tot circulat pe internet. M-am uitat, am analizat, încolo trebuie să fie, înainte de trecerea podului, pe dreapta, după gardul de frânghii. Atenție, trebuie păsit cu grijă, exista pericol de alunecare. Da, asta voiam. Frumusețea apei este știrbită un pic de lemnele aduse de viituri, dar în ansamblu, este un locșor tare pitoresc.
Ne-am întors pe același traseu și l-am parcurs în circa o oră. În total, două ore și jumătate, mers normal, fără lenevit, cu opriri pentru poze pe traseu, la Cascada 7 Izvoare și la Lacul Scropoasa. Așadar, într-un timp atât de scurt am văzut 3 locuri minunate.
Traseul este foarte popular, am întâlnit copii de toate vârstele, dar și persoane vârstnice.
