Cuuum, e deja a cincea zi? Parcă ieri am venit. Da, a trecut timpul cu n-am crezut. Eram la zi cu planul de vizite, iar pentru ziua asta aveam gânduri mari.
O începem cu vizita la Mdina, vechea capitală a Maltei. Din Qawra am luat autobuzul 186, linie directă, care ne-a lăsat aproape de intrarea în cetate. Orașul este unul fortificat, cu ziduri înalte și groase, și cocoțat pe un delișor. I se mai spune ,,Orașul Tăcut” cu o bogată istorie care duce până înapoi cu 4000 de ani î.H. Da, dovezile arată că au existat așezări feniciene în Mdina încă de pe acele vremuri.
Am intrat în cetate prin Poarta Vilhena și am ajuns în Piața St. Publius. Deși nu eram în plin sezon turistic, multe grupuri de turiști am întâlnit la intrare. S-au mai răsfirat un pic după intrare când fiecare și-a ales traseul pentru vizită. Imaginea de mai jos este făcută la plecare, de aici și prezența scăzută de umblători.
Imediat în dreapta se află Palatul Vilhena care astăzi adăpostește Muzeul de Istorie Naturală.
De aici am plecat pe o străduță care ne-a dus la Catedrala Sf. Paul, o frumoasă și impunătoare biserică în stil baroc, cu fațadă simplă și 2 turle cu ceas. Clădirea actuală a fost construită în secolul XVIII după ce biserica inițială a fost distrusă în timpul cutremurului din 1693.
Accesul mașinilor este restricționat, prea puține mașini am văzut și toate erau parcate. Doar câteva trăsuri trase de cai mai treceau din când în când, iar acestea erau folosite pentru transportul turiștilor.
Din Piața Sf. Paul am mers spre dreapta, stradă care ne-a dus la marginea cetății și punct de belvedere către împrejurimi. Dacă până aici totul era un spațiu închis de zidurile înalte ale clădirilor, cu zone în care soarele poate nici nu ajungea, aici era un mare spațiu deschis, Bastion Square.
Am continuat pe o străduță îngustă și am ajuns cumva în lateralul cetății. Pe aici abia dacă zăreai pe cineva. Și am intrat pe fiecare străduță până am ieșit iarăși pe cea principală.
Mdina nu este despre obiective turistice, ea în sine este atracția. Cum am venit cu temele nefăcute, am trecut pe lângă cea mai veche clădire fără să o pozăm, pe lângă cea de-a doua clădire ca vechime la fel. Dar am fotografiat cu interes mânerele de ușă, diferite de la o casă la alta, felinarele, copacii stingheri aflați în locuri unde nu credeai că poate crește ceva, statuile care vegheau colțurile de stradă, micile lăcașuri religioase, obloanele colorate.
După vizită, la ieșirea din cetate am decis că este timpul pentru o pauză de hidratare. Pe lângă bere, am vrut să încerc și altă băutură malteză, Kinnie, este un fel de coca cola cu ierburi amărui. Ce să zic, a fost și prima și ultima dată când am gustat-o, așa mult mi-a plăcut.
Următoarea oprire, Dingli Cliffs. Nu mai știu dacă am avut autobuz direct sau a trebuit să schimbăm, dar știu că a trebuit să mergem vreo 15-20 minute pe jos de unde ne-a lăsat autobuzul. Dingli Cliffs (Had Dingli îi spun maltezii) este o un perete de stâncă abrupt care se întinde pe mai mulți kilometri. Ajunși acolo nu ne dădeam seama unde sunt, eram chiar deasupra abruptului, dar știam că se poate coborî pentru o bună priveliște. Și am mers în lungul drumului asfaltat până am găsit un drumuleț care cobora spre mare, dar accesul era interzis. Ce să facem? Hai să mergem, dacă ne întreabă cineva spunem că n-am știut. Am coborât vreo 10 minute pe o cărare bătătorită care ne-a dus în locul de unde se văd atât de bine stâncile. Să nu uit să menționez că bătea un vânt de te mișca din loc.
Cu această ocazie am urcat și pe cel mai înalt punct din Malta, 253 m, aflat în apropiere de o clădire în formă de minge care este, de fapt, un radar.
Vântul ne-a cam împins să plecăm, la propriu, și am purces către Blue Grotto. Am luat autobuzul 201, singurul care circula în această zonă, și ne-a lăsat în apropiere de locul de unde pleacă bărcile. Ne-am luat bilete, 8 euro de persoană și în câteva minute eram în barcă. Ne-am pus vestele de salvare și am ieșit în larg. Apa era atât de frumoasă, cristalinè și de un albastru închis. Ce frumos era și malul sculptat de vânt și apă, cu grote mai adânci sau mai puțin adânci. Am intrat în câteva care permiteau accesul bărcilor, dintre care (cred) cea mai mare era Blue Grotto. Plimbarea durează circa 30 de minute.
La retur ni s-a recomandat să mergem la stația de sus să luăm autobuzul, Belvedere se numește, deoarece sunt mai multe care au trecere pe acolo. Dacă așteptam la stația la care am coborât, trebuia să stăm aproape o oră până la următorul autobuz. Ce rost avea? Am mers pe jos până acolo și bine am făcut. Ne-am bucurat din plin de peisajul mediteranean cu marea în depărtare și tufele de leandri înflorite și colorate cu cele mai frumoase culori. Sus am avut parte de altă surpriză, Blue Grotto de la înălțime, parcă e mai frumoasă așa. Sper să n-aibă sfârșitul Ferestrei Albastre care s-a surpat în timpul unei furtuni.
Ca și în celelalte zile, am încheiat încă una în care ne-am bucurat din plin de peisajele Maltei. Așa mică țara asta, atât de multe de vizitat, #maltalover.
