Matera, micul oraş cu sufletul din alte timpuri

       Matera şi Alberobello erau cele mai arzătoare dorințe ale mele, ba chiar îmi propusesem să nu plec din Italia fără să ajung aici. E departe ea de Roma, vreo 460 km, în regiunea Basilicata. Şi s-a întâmplat mai repede decât mă aşteptam, se pare că universul lucrează în favoarea ta dacă îți doreşti cu adevărat. Acum, Universule, vezi cum faci cu celelalte, mai sunt multe şi poate timpul nu e atât de lung. 🙂

DSC03868

Dar de ce tocmai cele două erau atât de importante? Să le luăm pe rând. Dacă vezi o singură imagine cu Matera, aceea te va convinge că TREBUIE să ajungi la ea, aşa cum s-a întâmplat cu mine. În afară de frumusețea oraşului, Matera este una dintre cele mai vechi aşezări umane din lume, locuit permanent. Unicitatea aspectului a atras atenția multor regizori şi numeroase filme au fost filmate aici, dintre care cel mai faimos este filmul Patimile lui Hristos.

Oraşul deține aşa numiţii ,,sassi”, tradus înseamna pietre, bolovani. Acestea sunt case săpate în piatră, unele locuite din Paleolitic, dovezi găsite în aceste grote datează din mileniul XIII î. H. Dar, în Neolitic, oamenii renunţă la nomadism şi construiesc primele aşezări dând viaţă la prima comunitate organizată social din această zonă. Dacă acum a devenit o destinație turistică, iar faima continuă să-i crească datorită desemnării titlului de capitală culturală în anul 2019, situația nu a fost aşa roz mereu. Prin anii ’50 ajunsese ruşinea Italiei datorită nivelului scăzut de trai, dar datorită mobilizării generale s-a ajuns la notorietatea de astăzi. Când spun nivel scăzut de trai mă refer la faptul că ei traiau în aceste case-grotă, de obicei formată dintr-o singură cameră, împreună cu animalele: gaini, porci, vaci, cai. Şi treaba asta până de curând, prin 1960 s-a dat o lege prin care locuitorii au fost obligați să părăsească grotele. Din 1993 este Patrimoniul UNESCO şi a devenit un simbol al Italiei cunoscut în toată lumea. Matera se împarte în 3, să le numim, cartiere: Sasso Caveoso, Sasso Barisano şi Civita care le desparte.

Nu am avut probleme cu parcarea, am ajuns devreme, la ora 9,00 eram pregătiți de explorat. În plus, fiind duminică nici nu am platit. Rețineți, duminica şi sărbatorile parcarea e gratuită.

Ce poți vedea?

Se poate spune că însuşi oraşul este obiectivul turistic, că luându-l la pas este deajuns, dar sunt anumite atracții care merită amintite.

  • Bisericile rupestre. Matera abundă în astfel de biserici, noi am întrat doar în una, e fapt, e un fel de 2 în 1, doar un mic arc le separă, situată la înălțime, Biserica Santa Maria de Idris şi San Giovanni. Fotografatul este interzis şi costă 3,00 € dacă vrei să vezi doar una, 5,00 € două biserici şi 6,00 € trei biserici. Alte biserici rupestre: Santa Maria alle Malve, San Pietro Barisano, San Nicola dei Greci şi Santa Maria della Virtù.

Biserica San Pietro Barisano

matera

  • Casa-grotă. Este o locuință antică aranjată cu mobilă şi ustensile autentice din perioada în care era locuită. Merită vizitată pentru a vedea cum se trăia cu adevărat în aceste case-grotă înainte de a fi abandonate. În timpul vizitei, pe fundal, se derulează informații şi explicații. Concluzia după vizită a fost că oricât de săraci au fost românii, n-au locuit cu animalele în casă. E de-a dreptul impresionant să afli ca aceşti oameni au trăit aşa până în anii ’60.

DSC03984

  • Complexul Sant’Agostino. Complexul este format din conventul realizat în anul 1592 şi de biserica construită 1594. Se află în partea externă a Sasso Barisano-ului şi se zăreşte din multe părți ale oraşului.

matera

  • Biserica San Pietro e Paolo. O frumoasă biserică în stil baroc, de la sfârşitul secolului XIII, făcută şi refăcută de nenumărate ori, este una dintre cele mai mari biserici din Matera.

matera

  • Catedrala. Pare că veghează asupra oraşului, aflându-se în punctul cel mai înalt al lui. Era închisă pentru lucrări şi plină de schele în exterior, dar din ceea ce am zărit printre ele, părea o frumusețe.

Itinerariul nostru a început în Piazza Lanfranchi, de aici ne-am bucurat de prima panoramă asupra centrului istoric. După ce ne-am dezmeticit din euforia acelui moment, în sfârşit se îndeplinea dorința de a veni în acest loc magic, am coborât prin partea dreaptă a pieței spre Sasso Caveoso. Cum spuneam, este săpat în trepte, aşa că multe scări ne-au aşteptat şi străzi înguste. Am continuat pe strada Madonna della Virtù spre Sasso Barisano până la Complexul Sant’Agostino. De aici, am urcat către Civita pentru a vizita Catedrala, dar aceasta era închisă. Din Piazza del Duomo am mers pe strada del Duomo şi am ajuns în Piazza Sedile. În drumul nostru am mai descoperit câteva biserici interesante: San Francesco d’Assisi, Chiesa del Purgatorio, Santa Chiara. De aici, pe strada D. Ridola am ajuns în punctul de plecare. Într-un mod exagerat, am parcurs pe jos tot oraşul, fără să ne întoarcem de două ori în acelaşi loc.

matera

matera

DSC03960

matera

matera

matera

Biserica San Francesco d’Assisi

matera

Palatul Lanfranchi, astăzi sediul Muzeul de artă medievală şi modernă din Basilicata

DSC04141

Credeţi că ne-am limitat doar la atât? Nu, ne-am dus să o vedem de pe celălaltă parte, în toată splendoarea ei. Rămâi mut!

matera

2 comentarii Adaugă-l pe al tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *