Despre Nessebar se spune că ar fi unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, construit pe ruinele unei așezări trace. Istoria lui se întinde peste trei milenii, multe civilizații au pus stăpânire pe el și fiecare și-a lăsat amprenta peste aspectul orașului. În 1956 a fost declarat rezervație arhitecturală și arheologică, iar în 1983 a fost înscris în Patrimoniul UNESCO.
Orașul vechi este separat de orașul nou printr-un istm de câteva sute de metri. Pe partea stângă am întâlnit unul dintre simbolurile orașului, Moara de vânt. Fundația acesteia ar fi făcută din piatra de la o biserică bizantină. Este foarte fotogenică și aproape tot timpul este ,,ornată” cu păsări ale mării.
Înainte să ajungem ne făceam griji legat de parcare, dar când am ajuns la fața locului ne-am lăsat ghidați de marcajele de pe asfalt care ne-au îndrumat către parcarea de la intrarea în oraș, după trecerea istmului, în partea stângă. Am scos bilet și am plătit la plecare, 2 leva/oră, doar cash, doar leva.
Se poate intra în oraș și direct din parcare, pe niște scări, dar noi am preferat să intrăm pe poarta principală și ne-am început turul pe lângă Muzeul Arheologic.
În orașul vechi au existat circa 40 de biserici, în prezent existând date despre 26 dintre acestea. Multe dintre acestea sunt foarte bine conservate și se întâlnesc la tot pasul. La propriu! La cât e de mic orașul, poți spune că este câte o biserică pe fiecare stradă.
- Biserica Sf. Ștefan
Prima biserică întâlnită și am rămas de-a dreptul impresionați. A fost ridicată în perioada secolelor XI – XIII și a fost restaurată în mai multe rânduri de-a lungul anilor. Este construită din piatră și cărămidă și foarte bogată în elemente decorative. În interior se pot vedea picturi murale bine conservate.
- Biserica Sf. Ioan Aliturgetos
Biserica a fost ridicată în secolul XIV și a rămas nesfințită deoarece unul dintre unul dintre constructorii săi a căzut și a murit, iar legile bisericești nu au permis sfințirea în astfel de situație. Dar există dovezi care demonstrează că a fost activă și că au avut loc slujbe în ea. A fost foarte grav afectată de un cutremur din anul 1913.
- Biserica Hristos Pantocrator
Aceasta a fost construită în prima jumătate a secolului XIV și are cele mai frumoase și elaborate decorațiuni exterioare. Decorațiunile exterioare și covorul de flori colorate au transformat-o în cea mai fotogenică biserică.
- Biserica Sfântul Ioan Botezătorul
A fost construită în secolul X, probabil, de către cetățenii bogați. Asemenea multor biserici din Nessebar, nici aceasta nu mai este folosită pentru slujbe, ci este folosită ca galerie de artă. Este un model de arhitectură bizantină timpurie și este cunoscută pentru acustica foarte bună.
- Biserica Sf. Sofia
Biserica a fost construită la sfârșitul secolului V – începutul secolului VI, însă aspectul actual datează din secolul IX când a fost reconstruită. Aceasta a servit ca reședință episcopală.
- Biserica. Sf. Tudor
A fost construită în secolul XIII, doar partea vestică și nordică au fost conservate din acea perioadă. Fațada este realizată din cărămidă și piatră.
- Biserica Sf. Parascheva
A fost construită în secolul XIII și a fost folosită până în secolul XIX. Pereții sunt formați tot din cărămidă și piatră, iar fațada este decorată cu elemente din ceramică.
- Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril
A fost construită în secolul XIII și este una dintre cele bogate în elemente decorative. Biserica se află în patrimoniul statului ca ,,antichitate națională”, iar din 1964 se află pe lista celor mai importante monumente culturale din Bulgaria.
- Biserica Sf. Spas
Construită și decorată în 1609, biserica este cunoscută pentru picturile foarte bine conservate reprezentând scene din viața lui Iisus Hristos și Maica Domnului.
- Basilica Maicii Domnului
A fost construită în secolul VI și a funcționat o bună perioadă ca mănăstire. După surse neoficiale, a fost distrusă de un cutremur.
Plimbându-ne prin oraș am mai descoperit și alte obiective interesante:
- Zidul vechii cetăți
Se află la intrarea în orașul vechi și datează din perioada bizantină. Se întinde pe o lungime de circa 100 m și este înalt de 8 m. Părți din acest zid continuă scufundate în apă pe o lungime de 300 m.
- Amfiteatrul
Este un amfiteatru de mici dimensiuni, unde au loc evenimente, concerte și chiar piese de teatru.
- Moara de vânt din piatră
Nu la fel de faimoasă ca cea de la intrarea în oraș și nici la fel de bine întreținută, totuși, era în plin proces de restaurare.
- Complexul de băi bizantine
A fost construit în secolul VI, în timpul domniei lui Iustinian I cel Mare. Băile au funcționat până la sfârșitul secolului XVIII când au fost distruse de Khan Krum care a cucerit orașul în anul 812.
- Portul Nessebar
Era forfotă mare în micul port, de o parte, terase și magazine de suveniruri, de cealaltă parte, bărcuțe colorate care mi-au adus aminte de Malta. Iar pescărușii… multă gălăgie mai fac vietățile astea mici.
Eu am o slăbiciune pentru orășelele vechi, iar Nessebar este printre cele mai frumoase orașe vizitate de mine. Mă bucuram ca un copil când dădeam peste câte o biserică, iar străduțele înguste și pietruite au fost un deliciu.