Cu Pisa am bifat a unsprezecea locație din Patrimoniul UNESCO din Italia. Miracolele Pisei care formează centrul religios al oraşului, fac parte din UNESCO din anul 1987. Hai să încep cu o parte importantă, parcarea. Am găsit-o cu ajutorul poliției care ne-a oprit după o manevră nu tocmai legală. A venit la maşină, noi am încercat să o dregem că suntem străini şi căutăm o parcare. A funcționat că suntem români, iar iubita acestuia e şi ea româncă. Atunci ne-a sfătuit să mergem în parcarea de lângă benzinăria Tamoil, este imensă, deci cu singuranță nu vor fi probleme în găsirea unui loc de parcare şi gratuită. De aici am mers pe jos cam 1 km până la intrarea în oraş prin strada S. Ranierino.
Imediat după intrare, în dreapta, faimosul turn ne salută dintr-o rână. Niciodată nu mi-am imaginat că ar putea fi atât de frumos în realitate. În dreapta lui, spatele bisericii plin de schele, un fel de nucă în perete, totul înconjurat de verdele primăvăratic al gazonului. Alegerea gazonului în schimbul asfaltării terenului este perfectă. Îi pune cel mai bine în valoare frumusețe, perfecțiunea arhitecturii. Inutil să mai specific că ne-am instalat pe iarba din partea dreapta şi am început să ne fotografiem în toate pozițiile cu turnul. Noi şi restul lumii care încerca să se pozeze cât mai original sau clasicul împins. După ce ne-am făcut damblalele, am trecut la treburi serioase: vizitarea obiectivelor din piață. Am fi început cu turnul dacă următoarea vizită nu ar fi fost la 19:15, aş fi trecut peste cei 18,00€ cât costă biletul, EXAGERAT, jaf cu bilet. Ne-am îndreptat către dom, vizitarea lui e gratuită, dar aveam nevoie de bilet. Casa de bilete se află în partea dreaptă a domului, scrie mare Biglietteria. Dacă vroiam să vizităm doar domul, trebuia să intrăm la 16:30, dar am ales să vedem şi Baptisteriul şi în acest caz am plătit 5,00€, iar domul îl puteam vizita când vroiam.
Am întrat în Baptisteriu, atât de minuțios lucrat la exterior, atât de simplu în interior. Nu, simplu e mult spus deoarece nu are niciun fel de decorație. În centru se află bazinul de botez cu o statuie din bronz a Sfântului Ioan Botezătorul în mijloc, ridicat cu 3 trepte față de sol. Acesta a fost realizat în anul 1246. Baptisteriul este a doua construcție din piața din punct de vedere cronologic. A fost începută în august 1153 şi a fost terminată în secolul XIV. Este dedicat Sfântului Ioan (San Giovanni Battista) şi este cel mai mare baptisteriu din Italia. Dacă se ia în considerare şi statuia Sfântului Ioan din vârful lui, este mai înalt decât turnul. Din cauza grosimii acesta diferența este insesizabilă.
Baptisteriu-detalii
Baptisteriul văzut de la etaj
Domul este extraordinar, este un adevărat miracol. Construcția lui a fost începută în anul 1063 şi a fost terminată în anul 1118 când a fost şi sfințit. Biserica a fost construită în afara zidurilor pentru a demonstra puterea Pisei care nu are nevoie de protecția zidurilor. Inițial s-a numit Santa Maria Maggiore, apoi numele i s-a schimbat în Santa Maria Assunta. Aspectul actual este rezultatul multor lucrări de-a lungul timpului, dintre care primele lucrări radicale sunt cele realizate în anul 1595 când a avut loc un mare incendiu ce a distrus o bună parte din biserică. Fațada este realizată în marmură gri şi piatră albă şi are 3 uşi din bronz, una mare în centru şi 2 mai mici în lateral. Sunt numeroase decorațiunile din marmură multicoloră, mozaicuri, statui din bronz realizare sub influența mai multor stiluri.
Detalii
Interiorul este format din 5 nave despărțite de coloane corintice din granit. Pereții sunt realizați din marmură albă şi neagră, pardoseala este în stil cosmatesc, iar tavanul este aurit.
Interiorul spre ieşire
Aici se păstrează relicvele Sfântului Ranieri, patronul oraşului Pisa, ale Papei Grigorie VIII şi ale lui Henric al VII-lea.
Racla Sfântului Ranieri
Se spune că Galileo Galilei şi-a formulat teoria mişcării unui pendul privind o lampă care era atârnată în una dintre navele domului. Această lampă este păstrată în Campo Santo.
Să revenim la turn, marea dezamăgire este că nu am reuşit să urcăm în el, dar dacă va exista o viitoare dată, va fi pentru turn şi descoperirea centrului istoric. Pentru acesta din urmă, nu am avut timp şi nici chef, nu ştiu cum se face că de fiecare dată când plecăm pe undeva vântul şi frigul trebuie să ne însoțească, iar noi suntem nepregătiți pentru astfel de condiții meteorologice.
Turnul (torre pendente), nu este numai simbolul Pisei, dar şi al Italiei, dovadă că unele greşeli te fac faimos şi că nu trebuie să fii perfect pentru a ieşi în evidență. Acesta este clopotnița (campanile) domului. Are o înălțime de circa 56 m, 58,36 m dacă se ia în considerare şi fundația. Construcția lui a început în 1173 şi s-a lungit pe 2 secole datorită problemelor date de terenul pe care este construit. Prima înclinare are loc când construcția a ajuns la etajul trei. Înclinația maximă ajunsese la 4,5 grade în anul 1990 şi a fost închis datorită pericolului de prăbuşire, redeschis în anul 2001 după lucrările de consolidare.
De reținut!
-pentru turn este recomandat să vă faceți rezervare online pe site-ul opapisa.it, aşa sunteți siguri că reuşiți să urcați (nu faceți ca noi)
-biletele pentru turn se iau de pe partea cu Campo Santo, celelalte bilete se iau de la casa de bilete aflată în partea opusă, în rând cu muzeele
-biletul pentru un singur monument costă 5,00€, pentru 2=7,00€, pentru 3=8,00€, pentru 4=9,00€. Poți alege între Baptisteriu, Cimitirul (Campo Santo), Muzeul Domului şi Muzeul Sinopie.
Program: –iarna: 09,30-16,30 –vara: 08,00-20,00
Miracolele…o ultimă privire. Şi uite aşa, un oraş pe care nici nu vroiam să-l vizitez, nu mă lasă inima să-l părăsesc. La fel ca trezitul dimineaţa, încă 5 minute care se scurg pe nesimţite. Am petrecut ore întregi admirând frumusețea pieței din toate unghiurile şi parcă tot aveam impresia că n-am văzut destul. Este efectul Piazza dei Miracoli!
Gata! Vazui si Turnul din Pisa, prin intermediul ochilor si pasilor tai. Nu mai e nevoie sa ma duc pâna acolo. Multumesc!
🙂 Eheee, e frumos prin ochii altora, dar e alta treaba cand il vezi in realitate.