Vă informam zilele trecute că week-endul ce tocmai s-a încheiat au avut loc Zilele FAI. Fost-am şi să vă spun ce aţi pierdut. 🙂 A fost o nebunie totală.
Aveam în minte să văd măcar două monumente: Teatrul lui Marcello şi Mausoleul lu Augustus. Chiar dacă începerea programului avea loc la ora 10, eu am ajuns cam târzior, cam pe la 11 şi ceva. Acest eveniment a coincis cu Maratonul Romei şi în centru au fost închise multe străzi. Aventura a început de la ieşirea de la metrou. Datorită acestor străzi închise a trebuit să ocolesc o bună parte din centru. În fine! Am ajuns la Teatrul lui Marcello, m-am aşezat la coada deloc încurajatoare, m-am înhămat cu răbdare şi am aşteptat cuminte numai o oră. N-ar fi fost nimic dacă în timpul acesta nu începuse o ploaie şi un vânt de toată frumuseţea. Intrarea se făcea în grupuri de 20-25 persoane însoţite de către un ghid. Nu ştiu ceilalţi cum au fost, dar ghida noastră a fost tare simpatică şi bine informată. Am aflat că Teatrul lui Marcello a fost al doilea teatru din Roma Antică, atât ca vărstă cât şi ca dimensiune, după teatrul lui Pompeo. A fost proiectat de Iulius Cezar dar construit de Augustus şi inaugurat în secolul XIII sau XI a.C. Împăratul a construit teatrul în onoarea nepotului său, Marcello care a murit prematur, în secolul XXIII a.C. Avea o înălţime de aproximativ 30 m şi era împărţit în 4 nivele. Astăzi se mai văd doar două din construcţia iniţială, plus al treilea etaj construit în secolul XV ocupat cu birouri, locuinţe şi care nu este vizitabil. După abandonul său, a ajuns resursă de materiale de construcţie, apoi a devenit fortăreaţă iar în secolul XV a fost transformat într-un somptuos palat.
Aici se întâlneşte partea antică cu cea din secolul XV
Templul lui Apollo
Încheiat turul, m-am îndreptat cu paşi rapizi (cine ar prefera să facă paşi lenţi printr-o ploaie torenţială rece? ) către Mausoleul lui Augustus. Ghiciţi! După cât de lungă era coada, trebuia să mai petrec altă oră şi aici. Dar cum rezervorul cu răbdare se cam golise, i-am făcut câteva poze şi dus-am fost.
Per total, singurul regret a fost că nu am reuşit să intru în mausoleu, cel mai mare mormânt circular din lume cu diametrul de circa 87 m şi care datează din secolul I a.C. Poate se vor mai ivi şanse că încă nu se ştie când va fi deschis publicului.