Lazio este regiunea diversității, de toate pentru toate gusturile. Mare, munte, dealuri, băi termale, este împânzită de aşezări medievale, castele şi vile măiestoase, necropole etrusce. E adevărat că nu este ca Toscana din punct de vedere al peisajelor, dar are şi ea farmecul ei. Am văzut multe orăşele din apropierea Romei şi încet, încet îmi întind aripile pentru a ajunge mai departe, timpul călduros este rugat să vină mai repede. Din cele vizitate până acum, preferatele mele sunt:
1. Civita di Bagnoregio. Ocupă locul întâi pentru nenumărate motive şi nu ştiu dacă vreodată va fi surclasat. Aşezarea sa este de poveste, de fapt, asta te convinge să-l vizitezi. Apoi, atmosfera medievală, casele de piatră la un pas de a cădea în prăpastie, străduțele intime. Nu este foarte departe de Roma, 120 km stau în calea frumuseții absolute.
2. Tivoli. Faimos datorită vilelor sale, Villa d’Este cu ale sale superbe fântâni, Villa Gregoriana cu spumoasele sale cascade şi Villa Adriana, reşedința imperială construită de Împăratul Adrian începând cu anul 118 d.H. La acestea se adaugă centrul istoric şi toate caracteristicele medievale. Este situat la circa 35 km de Roma, practic la o aruncătură de băț.
3. Tarquinia. Şi nu mă refer la Necropola Etruscă, ci la centrul istoric al Tarquiniei, foarte bine conservat, străzi înguste, turnuri, splendide biserici romanice, oraş armonios şi echilibrat, explozie de senzații pentru simțuri, în special pentru cel vizual. 90 de km fața de Roma, soluția pentru o excursie de o zi.
4. Frascati. Dacă nu-ți plac orăşelele medievale, ai alt motiv să-i faci o vizită: faimosul său vin alb. Mie mi-a plăcut datorită centrului istoric şi datorită vilelor, chiar dacă nu am vizitat nici una, doar le-am spionat printre garduri. Acesta dăinueşte pe un deal la doar 25 km de capitală.
5. Anguillara Sabazia. Orăşel micuț, case medievale şi poziționare pe malul lacului Bracciano. L-am vizitat vara, razele fierbinți ale soarelui se scăldau în apa limpede a lacului, iar străduțele erau pline de flori colorate. Mi-ar plăcea să petrec câteva zile într-o casă cu vedere spre lac, relaxare pură la numai 30 km de Roma.
Acesta-i topul meu, îmi asum subiectivitatea, al tău care e?