Nu demult văzusem pe internet poze cu Muntele Roșu din Ciucaș și am zis că trebuie să ajung si eu, dar în iunie să fie, pe la jumătatea lunii. Ce se întâmplă așa special atunci? După cum îi spune și numele, muntele se colorează în această frumoasă culoare și asta datorită rhododendronilor (bujorilor de munte, sau smârdarului, după cum i se mai spune) care înfloresc în prima jumătate a lunii iunie, dar asta depinde și de vreme, nu au dată exactă. Ochii văd, inima cere și pe 10 iunie am planificat urcarea. Vremea nu prea părea prietenoasă cu câteva zile înainte, dar văzusem eu pe vreo 2 site-uri că sâmbătă va fi soare, așa că a rămas bătut în cuie, fie ce o fi. Și dacă suntem în zonă, să urcăm și pe cel mai înalt vârf din masiv, Vârful Ciucaș, 1954 m.
La 6 am plecat din Focșani cu direcția Cheia de Prahova prin Buzău – Ploiești – Vălenii de Munte. În jur de 3 ore am făcut.
Cum se ajunge: Din Cheia, pe drumul ce duce spre Brașov am întâlnit un indicator spre Muntele Roșu și l-am urmat. Ne era frică să nu fie drumul rau, dar nu, este perfect, cred că a fost recent asfaltat. Vreo 3 km lungime are. Pe acest drum am ajuns până la Cabana Muntele Roșu, unde am parcat mașina.
Durata: 7 ore dus-întors (pauzele incluse)
Din dreapta cabanei Muntele Roșu (1280 m) pornește traseul, urmăm direcția La Răscruce (1805 m), triunghi roșu. Traseul nu e greu. După câteva minute de urcat lejer urmează o bucată un pic mai dificilă, cu urcare mai abruptă. Fiind prima urcare pe anul acesta, ne-am cam ,,împotmolit,, și a trebuit să ne oprim de mai multe ori. Dar apoi, devine ușor încât n-am mai simțit nevoia de vreo oprire pentru odihnă, ci doar pentru poze. Ba chiar depășisem persoane care erau cu mult înaintea noastră, așa spor aveam. Îi comunic constatarea partenerului și el îmi explică fenomenul: oamenii se mai și odihnesc, nu merg ca nebunii. Vinovată de fapt! 😀 În stânga avem vârful Ciucaș, iar spre dreapta este Muntele Roșu.
În depărtare, deja se zăresc câteva tufe rozalii, în sinea mea sper să fie mai multe. Și așa a și fost, cu cât ne apropiam mai mult de La Răscruce, cu atât se înmulțeau tufele. Iar acolo pe culme era plin de flori roz, unele dintre ele dădeau spre ofilire. Până aici am făcut în jur de 1 oră și jumătate. Am făcut o scurtă oprire de pozat, mirosit, admirat rhododendroni și apoi plecăm către Vf. Ciucaș.
De aici mai pleacă un traseu către Vf. Gropșoarele 1883 m, dar nu era pe lista noastră. 15-20 minute până la Cabana Ciucaș și 1 oră până pe Vf. Ciucaș,bandă roșie prin Șaua Gropșoarele și Șaua Chirușca. Traseul e ușor, ba urcăm, ba coborâm, ba prin pădure, ba prin poiană. Trecem de Cabana Ciucaș (1590 m), peisajul devine și mai spectaculos, stânci cu forme ciudate se zăresc din toate părțile. Ne minunăm, pozăm și mergem mai departe.
Inițial am crezut că Vf. Ciucaș este aici, dar nu, l-am ocolit, am mai urcat două pante abrupte și abia apoi am ajuns în vârf.
Se pare că acești munți sunt foarte prietenoși și accesibili judecând după numărul de familii cu copii de toate vârstele. Am dat la ,,bună ziua” în acea zi cât pentru toată viața.
Ocolim prin dreapta aceste formațiuni și după puțin mai dăm peste o pantă solicitantă. Nu numai că este abruptă, dar pe cărare sunt bolovani peste care ori îi ocolești, ori trebuie să te urci pe ei. Aici am văzut floarea cu cea mai frumoasă culoare, gențiana (sau ghințura).
Nici după panta asta nu e Ciucașul, mai urmează una, cea din imaginea de mai jos, ultima.
Întâlnim tot mai des formațiuni care parcă au efectul de a-ți șterge orice urmă de oboseală și de a te încuraja să continui de parcă acum ai intrat în traseu.
Mi se par cam intime doamnele babe. 😀
Ultima urcare am început-o deja, nu durează mult și ajungem în vârf. Tare mândră și împlinită mă simt, si mai ales că am avut vreamea care a ținut cu noi toată ziua și am putut vedea în toată splendoarea frumusețea munților până departe în zare.
Marcăm momentul memorial cu o poză pe Facebook, da, a mers, deși am așteptat cam multișor. Ne-am tras sufletul, am tras poze și hai să plecăm că ne așteaptă berea rece la Cabana Ciucaș. În 45 de minute beam un Ciucaș în Ciucaș, am fi vrut și să mâncăm, dar nu mai erau mese libere pe terasă, așa că am luat un loc pe iarbă, beam bere și mâncam Snickers. Cinste nouă!
Dar petrecerea nu s-a terminat, urmează o cororâre de vreo 2 ore, bandă galbenă, până la Cabana Muntele Roșu. Prima parte este foarte abruptă și alunecoasă, prin pădure, ne bucurăm că nu am urcat pe aici. Apoi dăm într-un drum forestier, ne potolim setea la fântâna Prof. Nicolae Ioan și ne continuăm traseul prin pădure. De la intrarea în drumul forestier traseul este floare la ureche.
