Vârful Lespezi, Vârful Cornul Călțunului și o diferență de nivel de circa 1300 m

Sâmbătă ne-am făcut încălzirea cu tura pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu, greul a venit a doua zi: Vf. Lespezi 2517 m și Vf. Cornul Călțunului 2510 m, cu acestea două am ajuns la 7 din 14.

Sâmbătă seara am dormit la cort, într-un camping pe Transfăgărășan, la vreo 2 km de Piscu Negru. N-a fost cel mai odihnitor somn, deși noi eram pregătiți de dormit de pe la 20:00.

Piscul Negru – Vf. Lespezi – 3 ore 45

Traseul începe de la Piscu Negru, cota 1200. Se iese de pe Transfăgărășan și se intră spre complexul turistic. În stânga se poate parca mașina. La 9:30 plecam de la mașină. Trecem pe lângă o clădire neterminată părăsită și intrăm în pădure urmărind marcajele, al nostru e punct roșu. Sunt mai multe marcaje, toate duc la stână și de acolo fiecare apucă pe drumul lui. Cam vreo 50 de minute am urcat prin pădure, după aceea se iese în golul alpin unde se află și o stână. De aici, punctul roșu continuă spre dreapta, iar crucea și triunghiul roșu către stânga. Am început să urcăm pe punct roșu, apoi am avut o tresărire: stai, că nu trebuie să mergem pe punct roșu, ci pe cruce roșie. Am coborât, am trecut pârâul, luându-ne după un grup care, am bănuit noi, tot pe Lespezi vor să ajungă. Am mers vreo 15 minute și am mai avut o tresărire: stai, că totuși pe punct roșu trebuie să mergem. Ia loc, scot hârtiile și ne lămurim imediat. Amândouă marcajele duc la Lespezi și Cornul Călțunului, dar din ceea ce am citit e mai ușor pe Piciorul Lespezilor. Ce fericire, trebuie să ne întoarcem să intrăm pe punct roșu. După ce că ne-a ținut într-o urcare continuă, am mai și deviat de la traseu. După ce am ajuns pe drumul cel bun, am ținut-o tot într-o urcare. Nu tu șes, nu tu o coborâre, doar urcat de când am coborât din mașină. Nu știu dacă a fost din cauză că nu m-am odihnit cum trebuie, dar mi s-a părut cea mai grea tură din cele făcute de mine. Bine, a fost și o diferență de nivel de vreo 1300 m.

Faza amuzantă a fost că atunci când am ieșit în golul alpin, am văzut Vf. Lespezi, dar nu mi-a venit să vred că el este că e prea aproape. A fost atât de aproape că a mai durat aproape 3 ore să ajungem la el.

varful lespezi varful cornul caltunului
Spre Vf. Lespezi, cel golaș este el

Am urcat, și-am urcat, ni s-a alăturat un câine, apoi altul care ne mai părăseau din când în când, aveau antrenament mai bun decât al nostru. Surprinzător a fost că nu prea am întâlnit oameni. În afară de acel grup care mergea pe celălalt traseu, am mai ajuns din urmă 2 persoane, iar aproape de vârf încă 3.

varful lespezi varful cornul caltunului

În mare parte cărarea este pe poiană, apoi trece printre tufe de afine și alți arbuști specifici altitudinii printre care câteva urme de rhododendroni. Spre ultima parte apar din ce în ce mai multe lespezi, le mai ocolești, mai urci pe ele, îți cam vine să le zici ceva, dar apoi te uiți per ansamblu și vezi cât de frumos poate fi.

varful lespezi varful cornul caltunului
Încă puțin…

Nu mi-a venit să cred când am văzut steagul fluturându-se în vânt, mă așteptam să mai fie vreo coborâre, și așa mi s-a părut că cineva tot muta vârful. Nu știu ce-a fost cu mine, nu prea am fost în energiile mele.

Cu ai săi 2517 m, Vf. Lespezi se află pe locul cinci printre mai marii României. Vârful este marcat cu o Roză a Vânturilor verde pe care am tot văzut-o când mă documentam pentru tură.

varful lespezi varful cornul caltunului
Roza vânturilor
varful lespezi varful cornul caltunului
Vf. Cornul Călțunului și Vf. Negoiu

Citisem că se vede și Lacul Călțun, am făcut câțiva pași mai spre margine fără să-l zăresc, am crezut că nu-mi amintesc eu bine. Se vede, trebuie să cobori mai mult spre dreapta.

Vf. Lespezi – Vf. Cornul Călțunului – 20/25 minute

De aici, ca să ajungem la Cornul Călțunului, am coborât ușor spre Culmea Podeanu, am mers pe cărarea care s-a format, apoi spre dreapta, pe curba de nivel. Am ajuns la hornul dintre cele două vârfuri și cu atenție am început să urcăm. Credeam că va fi mai dificil să-mi dau seama pe unde să merg. Acest traseu nu este marcat, dar după ce ai coborât este ușor de intuit pe unde trebuie să mergi.

varful lespezi varful cornul caltunului
Muntele Podeanu și Lacul Vidraru, în fundal

Cam 10 minute durează până pe vârf, se merge pe stânci, altele mai mari pe care poți urca, altele trebuie ocolite, iar unele porțiuni sunt expuse. Mare atenție unde puneți piciorul, să nu alunecați sau piatra să nu fie stabilă și de unde vă țineți cu mâinile.

Cât de frumos se vede Negoiu, pare atât de aproape, cam 3 ore și jumătate ne-ar mai fi trebuit să ajungem la el, dar n-a fost să fie.

varful lespezi varful cornul caltunului
Mărețul Vf. Negoiu

Pe vârf sunt două plăcuțe cu înălțimi diferite, 2510 m și 2505 m, desigur că am luat în considerare varianta mai înaltă și asta îl duce pe locul șase în topul vârfurilor de peste 2500 m din România.

varful lespezi varful cornul caltunului
Cele două plăcuțe cu altitudini diferite: 2505 m și 2510 m

De pe Vf. Cornul Călțunului, la poalele sale, se vede fără probleme Lacul Călțun. Tot glaciar este și el, dar spre deosebire de Lacul Capra care avea o culoare verzulie, acesta este de un albastru intens și se află la altitudinea de 2135 m.

varful lespezi varful cornul caltunului
Lacul Călțun și Vf. Lespezi

Și aici eram tot singuri, avem așa un noroc că atunci când ajungem noi, nu e nimeni pe vârf, așa a fost pe Moldoveanu, pe Vânătoarea lui Buteanu, Lespezi și acum.

Pentru întoarcere am zis să nu mai urcăm iarăși spre Lespezi și să facem alt traseu, prin Valea Lespezi. Proastă idee! Este și mai lung, nu ne-am uitat la ceas, dar 2 băieți pe care i-am lăsat în urmă la urcare, ajunseseră înaintea noastră la mașină. Chiar dacă am făcut o pauză de vreo 20 minute, tot au ieșit în avantaj. În afară de asta, nu este formată o potecă, se merge prin iarbă în care sunt îngropate bucăți de stâncă și trebuie să fii foarte atent unde pui piciorul. Daaaar, să nu fiu cârcotașă, eu nu sunt chiar așa, a avut și părți frumoase: izvorașe, pârâiașe, căderi de apă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *