De curând am aflat că floarea de colț înflorește în lunile iulie și august (mai bine mai târziu decât niciodată) și atunci s-a aprins un beculeț în căpușorul meu frumos: trebuie să merg să văd aceste gingașe floricele, mai ales că am 30 de ani și eu încă n-am văzut o floare de colț, cum am putut trăi? Am căutat să văd unde crește în România și să nu fie prea departe. O idee bună mi s-a părut Vârful Omu și așa a rămas. Weekend-ul ales (22-23 iulie) nu era la întâmplare, sărbătoream nunta de hârtie – 1 an de la căsătorie.
Am ales varianta mai puțin grea, dar nu cea mai ușoară. Cu mașina pe Transbucegi, apoi pe jos până la Sfinx și Babe, apoi continuat spre Vârful Omu (2514 m), cel mai înalt vârf din Bucegi. Nu te uita strâmb la acest număr, și eu puteam să jur că am învățat că are 2505 m. Dar conform noilor măsurători, după ce au luat în calcul și bolovanul, are 2514 m și a ajuns pe locul 6 în topul celor mai înalte vârfuri din România.
Din parcare până la Babe și Sfinx se fac circa 30-40 minute, depinde de viteza și antrenamentul fiecăruia. Apoi de aici până la Omu 2 ore-2 ore jumătate, bandă galbenă. De aici mai pleacă un traseu către Crucea Caraiman, dar noi l-am făcut în urmă cu 3 ani așa că de data asta ne axăm pe vârf. Am urcat ușor până la Salvamontul Bușteni, l-am ocolit și am ținut cărarea marcată. Traseul este pentru orice începător, nu există pantă grea și se desfășoară în mare parte pe platou, iar diferența de nivel este destul de mică, puțin peste 300 m. Nu e de mirare că este puhoiul acesta de oameni.
Am întâlnit prima stână, spre deosebire de alte ture, niciun câine nu ne-a făcut să mărim pasul sau să trebuiască să ocolim, prietenoase stânele Bucegilor.
Avem în dreapta pe Coștila, releul de pe vârful cu același nume, vopsit în două culori: roșu și alb. Mai intră în ceață, se mai lasă fotografiat.
Am trecut pe lângă Colții Morarului și Valea Cerbului.
Apoi am ajuns în locul unde se intersectează traseul de vară cu cel de iarnă, am ales varianta specifică anotimpului în care eram. Cărarea acum este pe la picioarele pereților abrupți ai Cerdacului Obârșiei. De aici se vede mai bine vârful și cabana, dar mai este de mers.
La sfârșitul Cerdacului se află Curmătura Văii Cerbului, creasta care desparte Valea Ialomiței de Valea Cerbului.
Ajungem pe ultima porțiune a traseului, e un pic mai grea urcarea, de-a costa pe sub Vârful Bucura, iar poteca se îngustează. Știm că nu mai durează mult.
De sus ni s-au deschis orizonturi largi către zări și culmi care mai de care se ridicau măiestoase. Desigur că n-am recunoscut niciuna.
Pe vârf, lângă bolovan, este și o cabană, Cabana Vf. Omu care aflată la altitudinea de 2507 m, este cabana aflată la cea mai mare înălțime din România. În plus, este locul cel mai înalt din România populat permanent și asta datorită stației meteorologice și a cabanei.
Ne-am odihnit activ, adică am mers de jur-împrejurul cabanei și bolovanului și am privit împrejurimile din toate părțile, apoi am decis să coborâm. Dar stai! Ce este pe vârful acela unde mai urcă câțiva oameni? Ia să văd! Era Vârful Ocolit sau Bucura Dumbravă, 2503 m, unul dintre puținele vârfuri peste 2500 m, dar aflat în umbra mai mult cunoscutului Omu. Este al doilea vârf ca altitudine din Bucegi. Dacă ar fi fost om, ar fi avut nevoie de ajutor psihologic.
Am văzut ce era acolo, acum chiar începem coborârea.
Aproape de parcare am mai întâlnit o stână, la fel de prietenoasă ca prima.
Apropo, am pus vreo poză cu floarea de colț? Nu! Asta pentru că nu am găsit. Pe Vârful Bucura Dumbravă am urcat cu speranța că voi găsi, speranță care mi-a rămas până la întoarcerea la Babe. Și totuși m-am întors cu 3 flori de colț acasă, pe un magnet, de cultură, desigur.
