Treaba a fost aşa: Herculaneum, Pompei şi Vezuviu în aceeaşi zi. Să vă explic cum am reuşit. Imediat după deschidere eram la Herculaneum şi i-am alocat circa 2 ore, apoi Vezuviu, vreo 2 ore şi ceva iar de restul până la 19,30, Pompei. Ceea ce ne-a ajutat să economisim timp preţios a fost maşina.
Aşadar, după Herculaneum am plecat spre Vezuviu. Nimic dificil, am urmărit indicatoarele şi în jumătate de oră eram ajunşi. Iar peisajul? Peisajul e superb. Urcând ni se desluşea din când în când oraşul şi golful Napoli şi insulele Ischia şi Capri iar de sus am putut cuprinde tot acest peisaj cu o singură privire. Parcarea este chiar la intrare, am găsit loc fără probleme şi este gratis. Până la con sunt aproximativ 15-20 minute de urcat în zig-zag, depinde de câte ori te opreşti să faci poze sau să te odihneşti.
Acum iată-te faţă în faţă cu ucigaşul a mii de persoane. Are o altitudine de 1281 m, un diametru de circa 500 m şi o adâncime a conului de 230 m. Încă mai dă semne că nu a terminat, că mai are ceva de spus fiind unicul vulcan activ din Europa continentală. Aceste semne se manifestă prin emanaţii de pufuri din diferite zone de pe pereţii conului.
Vezuviu reprezintă partea cea mai nouă a complexului vulcanologic. Alături de el se află Muntele Somma, partea cea mai veche, un vulcan demult stins.
Muntele Somma
Vezuviul este văzut dintotdeauna ca ceva teribil care a distrus multe vieţi, dar în acelaşi timp şi din acelaşi motiv, fascinează. Este o senzaţie unică să-l vezi atât de liniştit, ştiind câte isprave a făcut şi cât a fost de crud în anul 79 d. H. Eram cu sufletul la gură, nu de frică, ci de entuziasm. În sfârşit, unul din visele mele a devenit realitate.
Ne-am bucurat în voie de prezenţa pe un vulcan încă activ, pentru prima dată şi poate şi singura, până când un val dens de ceaţă ne-a împânzit, aproape de punctul de unde se putea admira Pompeiul de la înălţime. Pe lângă asta, a adus cu sine şi un frig că nu ştiam cum să ne mai înfofolim şi inevitabil am grăbit coborârea.
La aproximativ 150 m de aceste trepte, ne-au informat, se află locul de unde se poate vedea Pompeiul. Plus un mic bar şi un magazin de suveniruri.
În localităţile de pe pantele Vezuviului locuiesc circa 700.ooo de persoane, se pare că nu au învăţat nimic de pe urma dezastrului din 79 d.H. şi celelalte erupţii catastrofice de pe tot parcursul vieţii sale care, ştim cu toţii, încă nu a luat sfârşit, aşteptându-se în orice moment o altă răbufnire violentă. E adevărat că nu a mai erupt din anul 1944 dar poţi sta liniştit pe ideea asta?
Preţ bilet
-10,00 E adulţi
-8,00 E elevi şi studenţi
Program
–ianuarie, februarie, noiembrie, decembrie- 09,00-15,00
-martie, octombrie- 09,00-16,00
-aprilie, mai, iunie, septembrie- 09,00-17,00
-iulie, august 09,00-18,00
Recomandări
– încălţăminte lejeră, apă şi un hanorac sau o bluză în plus că nu se ştie ce găseşti sus
– pentru suveniruri- magazinul aflat la intrarea spre con oferă cea mai mare varietate de suveniruri
-urmărirea prognozei meteo- în caz de condiţii meteorologice nefavorabile, intrarea nu este permisă