Am mai fost pe Vf. Omu, dar pe traseul care vine de la Babele. 5 ani au trecut de atunci. Nu țineam să ajung tot pe Omu, dar citisem despre un traseu tare frumos, prin Valea Obârșiei, care este și scurt. Spre deosebire de alt traseu la care tânjesc, Poarta – Clincea – Scara – Omu – Ciubotea – Poarta.
L-am transformat într-un circuit, să batem mai mult potecile Bucegiului, mai ales că aveam timp destul. Și în plus, e plictisitor să urci și să cobori pe același traseu. Așadar, urcare prin Valea Obârșiei și coborâre pe Culmea Doamnele.
Recomand acest sens de parcurgere a traseului.
Purcedem…
Telecabina Peștera – Cabana Omu – 3 ore
La ora 9 eram la telecabină și am parcat în apropierea ei. Nu mai era nimeni în parcare și nici alți drumeți nu am văzut. Mă bucur, dar nu mă miră, era o zi de luni.
Am localizat banda albastră, marcajul pe care trebuie să-l urmăm, și am pornit la drum. Urcăm ușor și luăm altitudine aproape pe nesimțite, iar în scurt timp am ajuns la o intersecție de marcaje: stânga către Cascada Doamnele, înainte spre Omu. Acum vedem mai bine valea glaciară și suntem fascinați de peisaj. Și cascada ni se arată în depărtare, iar florile sunt nenumărate și în toate culorile, nu știam unde să mă uit și să fotografiez întâi. Deși era trecut de jumătatea lui iunie, mai găsim porțiuni cu zăpadă și vedem și pe versanții îndepărtați. Mai găsim ceva care nu ar trebui să fie în această perioadă și la o altitudine destul de joasă, încă nu trecusem de 1700 m, brândușe.
Ne place cum se prezintă traseul până acum, nu sunt urcări pronunțate, iar poteca șerpuiește printre stânci și bolovani imenși.
Unul dintre ei este cu adevarat deosebit, pare că s-a dislocat dintr-un perete, s-a rostogolit și s-a oprit aici. Mai e foarte puțin până la cascadă din acest punct.
O oră și 10 minute am făcut până la cascadă, unde am pus de un popas destul de lung, circa 30 minute.
Din Valea Obârșiei izvorăște râul Ialomița. Aceasta este o vale glaciară formată din două căldări, una superioară și una inferioară, despărțite de un prag, loc în care se formează Cascada Obârșia Ialomiței, cea mai înaltă cădere de apă din Bucegi.
Trecerea acestui prag a fost primul urcuș susținut, aveam să aflăm că nu singurul. În căldarea superioară dăm peste Mecetul Turcesc, un simbol al Bucegilor. Aici au apărut și primele tufe de rhododendron. Nu erau în perioada maximă de înflorire, dar m-am bucurat tare mult. Cumva a fost și unul dintre motivele pentru care am ales perioada aceasta.
Mergeam agale prin vale când ne lovește realitatea: al doilea prag care pare mai mare decât primul. Văzându-ne sus, parcă n-a fost așa greu. Aici am schimbat banda albastră cu banda galbenă. S-a schimbat un pic traseul de la ultima urcare. Acum ocolește Vf. Bucura Dumbravă prin partea stângă, în urmă cu 5 ani l-am ocolit prin dreapta și am ieșit în fața cabanei.
În maxim 30 de minute ar trebui să fim pe Omu. Încă puțin și ne dregem cu o bere rece. Știu că nu este indicat alcoolul pe munte, dar una mică nu poate strica. Dar surpriză, cabana era închisă. Se pare că este deschisă doar în weekend. Ne-am bucurat, totuși, că nu mai era nimeni.
Cabana Vf. Omu, aflată la altitudinea de 2507 m, este cabana aflată la cea mai mare înălțime din România. În plus, este locul cel mai înalt din România populat permanent și asta datorită stației meteorologice și a cabanei.
După binemeritata pauză, am urcat pe Vf. Bucura Dumbravă, 2503 m, al doilea vârf ca altitudine din Bucegi. I se mai spune și Vârful Ocolit, aflat în umbra mai mult cunoscutului Omu. Maxim 10 minute se fac de la cabană.
Cabana Vf. Omu – Culmea Doamnele – 40 minute
După ce am coborât de pe Vf. Bucura Dumbravă ne-am întors la banda galbenă pe care am urmat-o câteva zeci de metri, apoi am intrat pe traseul bandă roșie, spre dreapta. Prima porțiune este în ușoară coborâre, pe lângă o stâncă impunătoare pe o cărare mărginită de flori, având în stânga Mecetul Turcesc.
Apoi a urmat o urcare scurtă care ne-a scos pe un fel de platou. Peisajul este foarte frumos, în dreapta este Valea Gaura cu pereții ei abrupți, iar în stânga este Culmea Doamnele pe care urmează să coborâm.
Culmea Doamnele – Telecabina Peștera – 2 ore
Aici părăsim banda roșie și urmăm punctul roșu. Pe indicator scrie că facem 2 ore și 30 minute până la Telecabina Peștera. Nu mai avem parte de peisaje cu stâncării, ci doar culmi înierbate, dar pline de rhododendron.
După un timp, am ajuns pe deasupra Văii Obârșiei de unde îi putem admira vâlcelele stâncoase și abrupte pe care nu le-am remarcat la urcare.
Vedem de sus și cascada, mai departe e Coștilă și Sfinxul.
Apoi a început să se accentueze coborârea, chiar abruptă pe alocuri. Nu mi-ar fi plăcut să urc pe aici. Am ajuns înapoi în partea inferioară a văii, chiar pe lângă râul Ialomița. M-aș fi bălăcit un pic în acea apă limpede. Aș fi stat la soare și aș fi ascultat susurul apei. Altă dată!
Mai admirăm încă o dată valea înainte de a ne întoarce la ale noastre. Dar surprizele nu s-au terminat. Ca să încheiem cum trebuie traseul, am dat peste un pod suspendat. Wow! Chiar dacă se mișca din toate încheieturile, m-am distrat pe cinste traversându-l.
Pot spune că a fost cel mai frumos traseu pe care l-am parcurs. A fost un amalgam de tot ce contează: peisaje superbe, traseu destul de ușor, vreme perfectă, și florile… de toate felurile și culorile, iar eu le-am pozat pe toate. 😀