După traseul de sâmbătă către Cascada Duruitoarea, a venit rândul celui către Vf. Toaca, așa cum stabilisem.
Sunt mai multe trasee care urcă pe Vf. Toaca, din Durău, Neagra, Bicazul Ardelean și Izvorul Muntelui, noi am ales să-l facem pe cel cu plecare din Durău. Din ce am citit, nu este cel mai ușor, nu asta căutam, dar ar fi printre cele mai frumoase, iar la noi asta contează cel mai mult.
Durău – Vf. Toaca – 2 ore și 40 minute
Traseul începe din Durău, noi l-am început de pe axialul care leagă localitatea Izvorul Muntelui de Durău, drum în stare perfectă, văzusem cu o zi înainte unde puteam parca. Dar înainte de a începe, am oprit în stațiune pentru a plăti taxa de intrare în parc, 10 lei/adult pe care am achitat-o la Serviciul Public Salvamont Neamț din Durău.
Ne-am echipat, iar la 9 am intrat pe traseu. Marcajul cruce roșie ne va fi companion pe acest traseu. Am început cu o urcare lejeră prin pădure ca mai apoi să se intensifice. În 40 de minute am ajuns la Cabana Fântânele (1220 m) unde am făcut o scurtă oprire de admirat panorama. Cabana este recent renovată și arată într-un mare fel, iar tarifele sunt pe măsură, 790 lei camera pentru 2 adulți cu demipensiune.
Trăgând linie, nu a fost chiar floare la ureche, în special ultima porțiune unde urcușul a fost destul de solicitant.
În fața cabanei se găsesc indicatoare, nu ne-am apropiat să vedem bine, dar am văzut o potecă vizibilă pe curbă de nivel și am mers pe acolo. Am mers câteva zeci de metri, dar marcajul nostru nu s-a făcut văzut și ne-am întors. De fapt, traseul continua chiar pe lângă cabană, pe o urcare un pic abruptă. Nu vrem pe aici, era mai frumoasă poteca greșită.
Pe parcurs am găsit panouri care fac parte din Traseul Educativ Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia cu informații referitoare la fauna, flora și geologia zonei. Am aflat despre importanța lemnului mort care este un element necesar în cadrul ecosistemelor naturale, despre conglomeratele de Ceahlău care au creat acest relief diversificat și spectaculos, și despre legendele din spatele fiecărei formațiuni geologice. Se poate spune că Ceahlăul este un munte al legendelor.
Cu cât câștigăm altitudine, cu atât ceața este mai deasă. Sperăm că până ajungem pe vârf se va ridica. Totuși, ceața formează peisaje de film… de groază. 😀
Am ajuns la un alt punct de interes de pe traseu, Căciula Dorobanțului, care și aceasta era în ceață. Apoi la Cununa Zimbrului, unde este un punct de belvedere.
Până aici poteca s-a desfășurat doar prin pădure și într-o urcare continuă. Nu trebuie subestimat acest traseu, cumva aveam impresia că este foarte lejer. Dar făcând niște calcule, mi-a ieșit o diferență de nivel de circa 1000 metri. Abia după Căciula Dorobanțului urcușul s-a mai domolit.
În scurt timp am ajuns la zona prin care am trecut prin jnepeniș și de unde ar fi trebuit să vedem Panaghia. Ați ghicit, n-am văzut nimic.
După 2 ore și jumătate de la plecare am ajuns la baza scării. Hai, încă 519 trepte, 100 m diferență de nivel și am ajuns pe vârf. Norocul nostru a fost că am ajuns destul de devreme și nu era nimeni pe scară. Abia după ce am ajuns noi sus au început să vină grupuri, grupuri și să se aglomereze.
Vf. Toaca are altitudinea de 1904 m și este al doilea cel mai înalt vârf din Ceahlău. Mai-marele masivului este Vf. Ocolașul Mare, 1907 m, dar accesul este restricționat, acesta fiind rezervație științifică. Pe teritoriul rezervației se regăsesc peste 1100 specii de flori şi 90 de specii de păsări și animale care sunt protejate. Aici se întâlnesc cinci specii de flori declarate monumente ale naturii: Floarea de colț, Papucul doamnei, Bulbucul de munte, Sângele voinicului și Ghințura galbenă.
Speciile de faună protejate în această rezervație sunt: broasca râioasă cenușie sau verde, broasca roșie de pădure, vulturul negru, cerbul, râsul, pisica sălbatică, șorecarul, acvila de munte, capra neagră, ursul, lupul, uliul porumbar, cocoșul de munte și sticletele.
Cel mai negru coșmar al nostru s-a adeverit, ceața nu s-a risipit. Am stat mai bine de o oră și nimic. Doar câte o rafală de vânt mai îndepărta puțin ceața și aveam un pic de vizibilitate în apropiere. Aceste rafale ne mai dădeau speranță, dar mai mult de câteva zeci de metri nu vedeam.
Cât am așteptat, am coborât în stânga scării, pe un pinten, unde am văzut cele mai multe și frumoase flori de colț. Le ador!
Vf. Toaca – Durău – 1 oră și 35 minute
Vremea nu dădea semn să se îmbunătățească așa că am hotărât să plecăm. Nu am mai mers și la Cabana Dochia, ci ne-am întors pe același traseu. Parcă ceața s-a mai dus un pic, dar nu mult. Am reușit să distingem Panaghia, iar Căciula Dorobanțului era vizibilă în totalitate.
Într-o oră am ajuns la Cabana Fântânele și încă 35 de minute până la mașină.
Am fost dezamăgiți că nu am putut admira priveliștea de pe vârf și deseori se lasă cu promisiunea de întoarcere, la noi nu se va întâmpla asta prea curând. Ceahlăul nu mi-a intrat tare la inimă, un motiv ar fi că ador stâncăriile, căldările glaciare, iar el nu prea mi-a satisfăcut dorințele. 😀
