,,Ţine natura aproape de inima ta…şi eliberează-te de tot din când în când,caţără-te pe un munte şi petrece o săptamână în păduri. Curăţă-ţi spiritul.” John Muir
Pe cât de frumos acest citat, pe atât de adevarat. Parcă nu există terapie mai mare pentru suflet decât câteva zile în mijlocul pădurii. Are capacitatea de a ne vindeca orice nelinişte sufletească şi de a ne aduce în suflet acea pace interioară, fericire după care toţi tânjim. Pe mine natura chiar mă face fericită.
Revenind la ale noastre…
Munţii Vrancei încă păstrează caracterul sălbatic, dovadă fiind numărul mare de animale sălbatice. Ei ascund frumuseţi necunoscute, arii și zone protejate unice, cascade pitorești ascunse de ochii lumii. Am început să-i iau cărările la pas și pot spune că sunt impresionată.
Câte cascade cunoașteți în Vrancea? Da, pe lângă Cascada Putnei mai sunt și altele. Haideți să le cunoaștem!
- Cascada Putnei
În apropiere de Lepşa, pe valea Putnei se află cea mai accesibilă cascadă a județului, Cascada Putnei. Ea se află la doar câţiva paşi de drum, iar coborârea este facilitată de scări. Apele viguroase ale Putnei au săpat adânc creându-şi drum printre rocile dure şi au lăsat în urmă peisaje de-a dreptul spectaculoase. Are o diferenţă de nivel de 14 m şi se desfăşoară pe o distanţă de aproximativ 80 m. Ca măsură de precauție, locul a fost amenajat cu bare rezistente de protecţie, nu se mai poate coborî până pe malul lacului de la baza cascadei şi nici nu se mai poate merge până pe marginea cascadei. Au avut loc câteva accidente, unele mortale.
- Cascada din Horn sau Mioarele
Este ascunsă pe un afluent al râului Coza, într-un decor pitoresc şi are o înălțime de circa 25 m. Este cea mai înaltă cascadă dintr-o singură cădere din Vrancea.
Traseu: din satul Păuleşti, se urmărește marcajul punct galben, se trece pe lângă Canton Alunul și continuă spre dreapta pe drumul forestier. La un moment dat, la o intersecție de trasee în apropiere de cascadă, marcajul se schimbă și trebuie urmărit punctul albastru. Punctul galben duce către Golici.
De la Salvamont Păulești sunt 15 km, dar cu o maşină mai înaltă se poate ajunge până în apropierea ei.
- Cascada Muntioru
Aflată pe Valea Râmnicului, la granița cu județul Buzău, căderea de apă de circa 10 m înălțime este printre cele mai spectaculoase din Vrancea. Apa cade în gol peste peretele stâncos fără a-l atinge. În anumite perioade debitul său poate fi scăzut, iar iarna se transformă într-un mic palat de cleștar.
Traseu: din Vintileasca se ține drumul către satul Pleși (Purcelu), iar după circa 2 km se intră pe primul drum forestier de pe partea dreaptă. Urmărind marcajul triunghi albastru, în aproximativ 2 km cascada este pe partea stângă, semnalizată printr-un indicator.
- Cascada Păstaia
Este, poate, cea mai interesantă cascadă din Vrancea. Are o cădere în două trepte, înaltă, iar ceea ce o face unică este faptul că înainte de a se prăvăli peste stânci trece printr-o arcadă sau tunel săpat în piatră. E foarte probabil să fie cea mai înaltă cascadă din Vrancea (calculate ambele trepte).
Mai jos se vede arcada prin care trece cascada.
Fotografia am primit-o pe Facebook și am postat-o cu permisiunea lui.
Până de curând s-a crezut că altă cascadă ar fi Păstaia, dar acum totul s-a clarificat, a fost marcat traseul, iar în cel mai scurt timp urmează să se actualizeze și hărțile.
Traseu: are traseu comun cu cel către Cascada din Horn, punct galben, până la Canton Alunul, apoi se desparte către stânga, punct roșu, încă 2,3 km.
- Cascada Văcăria
- Cascada Fundul Boului
Ascunsă și aceasta de ochii lumii, adânc în inima pădurii, puțini ajung să o găsească. Trunchiul de copac căzut peste cascadă este semnul ei distinctiv, deși, inundațiile de la începutul lunii iulie au adus alte trunchiuri și crengi.
Căderea ei este tot în două praguri, cel superior mai înalt, iar cel inferior mai mic. Aceasta este cascada despre care se credea că este Păstaia.
Atenție: traseu nemarcat, iar accesul ar trebui făcut doar în prezența unei persoane care cunoaște zona.
- Cascada Mișina
Această cascadă este situată în bazinul superior al pârâului Mișina și este rezultatul proceselor tectonice din trecut. Căderea de apă are o înălțime de circa 12 m.
Atenție: traseu nemarcat, iar accesul trebuie făcut doar în prezența unei persoane care cunoaște zona.
Zona este populată de urși, mai jos regăsiți recomandări de la specialiști(wwf.ro):
,,Vă recomandăm să porniți la drumeție în grup și să faceți zgomot de intensitate medie, astfel încât urșii să fie alertați de la distanță și din timp de prezența voastră. Cel mai probabil urșii vă vor evita. Nu rămâneți în tăcere deplină și nu vă furișați. Puteți să fluierați, să cântați, să bateți din palme sau să faceți zgomot cu un clopoțel. În cazul în care vedeți (vă întâlniți ) cu ursul iar acesta va ignoră, retrageți-vă încet, întoarceți-vă în direcția din care ați venit, pentru a evita un posibil ,,conflict,,
Atenție! După contactul vizual între om și urs, zgomotul nu mai este o armă ci o povocare adresată de om, ursului. Cea mai bună variantă în caz de întâlnire pe poteca este retragerea în liniște, fără mișcări bruște, în direcție opusă deplasării ursului. În timp ce va retrageți rămâneți cu fata către urs, niciodată cu spatele. Comportați-vă ca și cum nici măcar nu ar fi acolo. Asa animalul nu vă va considera un pericol și își va vedea de treabă. Mișcările haotice și țipetele îl pot speria și îl pot provoca să atace. De cele mai multe ori totul se termină aici. În cazul în care animalul se ridică în două labe și vă privește, nu intrați în panică. Nu e un semn de agresiune, e o modalitate prin care care ursul obține mai multe informații despre o posibilă amenințare și ce se întâmplă în jurul lui.
Dacă observați că ursul are tendința de a veni către dumneavoastră, începeți să lăsați pe drum diferite lucruri pe care le aveți în rucsac sau la îndemână (căciula, mănuși, mâncare, telefon, orice, chiar și rucsacul) acestea vor stârni curiozitatea animalului și va începe să le miroase sau după caz să le mănânce. Așa câștigați mai mult timp să vă îndepărtați.
După ce ursul nu se mai vede sau sunteți la o distanță destul de mare puteți începe să faceți gălăgie!
De reținut este faptul că ursul nu atacă decât atunci când se simte încolțit – speriat. De exemplu: Mergeți în liniște pe poteca și vă iese animalul în cale la o distanta de 10, 15 m. Dumneavoastră vă panicați (este un lucru cert și normal) și începeți să țipați cât vă țin plămânii. El atunci vă va percepe ca pe un potențial pericol și vă va ataca. Nu să vă mănânce ci să se apere)! Bineînțeles, există și posibilitate să fugă mâncând pământul.
Al doilea motiv pentru care ursul atacă este atunci când este rănit (asta îl face furios și recalcitrant).
Al treilea motiv pentru care ursul atacă este atunci când întâlnești o ursoaica cu pui după ea (ca orice mama își protejează puii).
În acest caz trebuie să știți că înainte să atace, ursul are un comportament tipic. Se mișcă dintr-o parte în alta, de pe o labă pe alta, rapid, se ridică în două picioare, țipă agresiv. Aceste semne preced cu 3-4 minute, atacul. Nu va ataca înainte de a face aceste scheme, timp în care îți poți pregăti petarde, torțe, fluiere cu sunet foarte intense, spray-uri cu piper, ca măsură preventivă la întâlnirea cu ursul.
În caz ca nu aveți nimic la dumneavoastră dintre cele menționate mai sus și ursul vă atacă, așezați-vă ghemuit, cu mâinile încleștate la ceafă, cu bărbia și cu genunchii aduși la piept, pentru a va proteja gâtul (jugulara) și organele interne.”