Frumos la Napoli, nu mai venim

O, tu, Napoli, cum poți fi atât de controversat!

Sfaturile pe care le-am primit înainte de a pleca au fost:

-nu vă luați bijuterii care să atragă atenția

-nu vă opriți la cei care încearcă să vă vândă ceva

-mare atenție la genți

-mare atenție când conduceți

-lăsați maşina în locuri sigure: garaje sau parcări supravegheate

Toate ,,încurajatoare” şi parțial adevărate. Napoli este oraşul unde căştile pentru scootere sunt opționale, prioritatea nu există, iar semnalizarea este doar un alt buton inutil. Ba chiar, în traficul haotic în care eram reuşeam să glumim: nu pune semnalizarea că îşi dau seama că nu suntem din Napoli. Sau că dacă îşi pun căştile pe scooter sunt suspecți, se duc să facă vreun jaf. Feeling crazy in Naples.

După lungi documentări pe internet, am ajuns la 2 concluzii: este periculos şi murdar şi poate să-ți placă sau poate să nu-ți placă, nu există cale de mijloc. Ajunsă acolo nu s-a schimbat mult. Murdar şi scârbos este, mirosul de wc public predomină pe străzile uşor lăturalnice ale centrului istoric. L-aş putea cataloga ca cel mai murdar oraş în care am fost. Periculos nu mi s-a părut, deşi, un localnic m-a oprit să mă sfătuiască să-mi țin rucsacul în față, personaje suspecte nu am întâlnit. Se pare că toți turiştii sunt sfătuiți să țină rucsacul în acest mod, erau chiar haioase grupurile de chinezi toti cu botelcuța în față. Oricum, l-am ținut în spate şi nimic nu s-a întâmplat, din fericire.

Am avut la dispoziție o zi şi jumătate, puțin la cat e de mare, dar nu este tot turistic. După amiaza de sâmbătă am petrecut-o pe faleză.

Parcă nici nu aparține oraşului Napoli, curată şi îngrijită, iar seara atât de plină de viață. Imaginea Vezuviului la orizont ne-a însoţit pe tot parcusul plimbării.

Ne-am plimbat pe lângă Castel Nuovo, cunoscut şi ca Maschio Angioino, situat în apropiere de port. Mi-a atras atenția arcul de triumf de culoare albă în contrast cu restul griului ce caracterizează castelul. Acest arc de triumf se află la intrare, între turnurile Mezzo şi Guardia.

Am decis să nu intrăm şi am continuat pe faleză, pe jos până la celălalt castel, dell’Ovo cu intrare gratuită.

Acesta este cel mai vechi castel din Napoli, dar care a suferit numeroase intervenții până a ajunge la forma care o vedem astăzi. Practic, se poate vizita doar curtea interioară, fără acces la camere, dar de unde se poate admira o frumoasă panoramă asupra oraşului şi asupra Vezuviului.

Este un loc unde se întâlnesc tinerii până la ora 19,30 când se închide şi este decorul perfect pentru fotografiile de nuntă, am întâlnit două alaiuri în mai puțin de o oră. Seara am ales un restaurant pe malul mării în care am gustat faimoasa pizza napoletană, cu margherita nu poți greşi, adevărul e că este extraordinară şi ne-am îndulcit cu un desert delicios de cremă şi frăguțe şi babà, dulcele însiropat în alcool. După cină, ca să ardem caloriile, am închiriat un riscio (bicicleta cu mai multe locuri) şi am parcurs o bună parte din faleză.

A doua zi am dedicat-o centrului istoric. Vreo oră am pierdut-o în căutarea unui loc de parcare şi apoi voiniceşte am luat la picior prin oraş.

Ce am văzut (interesant):

• Spaccanapoli. Cunoscută şi ca Decumano inferiore, este strada care tranversează centrul de la un capăt la altul. Are o lungime de circa 1 km, iar în lungul ei se găsesc numeroase palate şi edificii de cult de importanță semnificativă.

• Piazza del Plebiscito. Este pur şi simplu un hău, obişnuiți cu străduțele înguste cu înalte clădiri, aici totul atât de curat, fără grafitti, parcă eram în altă parte. Senzația este mărită de mixul dintre Vatican şi Pantheon. De la Vatican a împrumutat coloanele înalte şi aranjarea acestora ca şi cum ar îmbrățişa piața, iar biserica, San Francesco di Paola este o replică a Pantheonului.

• Conventul Sfintei Chiara. Una dintre cele mai importante biserici din Napoli şi una dintre cele mai mari cu nişte dimensiuni impresionante: 130 m lungime, 45 m înălțime şi 40 m lățime. A fost construită între 1310 şi 1328. De-a lungul timpului a suferit câteva lucrări de restaurare, dar şi-a păstrat stilul original gotic.

• Domul. Se numeşte Santa Maria Assunta şi îndeplineşte şi funcția de catedrală. Albul fațadei în bătaia soarelui îți lua ochii, la propriu. Vizitarea lui s-a limitat la a-i admira fațada, ajunsesem în timpul închiderii de după-amiaza. Altă chestie care nu mi-a plăcut, oricât de importantă era o biserică, o închideau după amiaza, iar dimineața era slujbă.

• Piazza şi biserica Gesù Nuovo. Fațada palatului Sanseverino a devenit fațada bisericii care, după gustul meu, nu prea se combină. Interiorul este extraordinar, în stil baroc cu numeroase decorațiuni.

Biserica Gesù Nuovo

• Piazza San Domenico Maggiore. E una dintre cele mai frumoase piețe din Napoli, care aduce cel mai mult cu piețele din Italia: curățenie, forfotă, baruri şi terase.

• Piazzetta Nilo. O frumuşică piață la doar câțiva paşi de piața mai sus amintită, cu biserica Sant’Angelo a Nilo, una dintre numeroasele biserici pe care le-am găsit închise.
• Strada Domului. Destul de frumuşica acestă stradă cu palate destul de recente, magazine şi câteva biserici ridicate pe altele antice.

• Piazzetta del Grande Archivio. Am găsit-o rătăcind în afara arterelor principale. În centru se află o fântână, Sellaria, interesantă ca formă cu un bazin de apă de culoare verzulie, o biserică ca vai de mama ei şi câteva palate.

• Largo Corpo di Napoli. Un colțişor aflat pe Spaccanapoli, în centrul căruia se află statuia Zeului Nilo.

• Strada San Gregorio Armeno. Este o stradă ce se desprinde de Spaccanapoli, cunoscută datorită magazinelor artizanale, este raiul suvenirurilor.

 

Napoli nu m-a dezamăgit, ştiam ce mă aşteaptă. Speram totuşi să nu fie adevărat, este inclus în Patrimoniul UNESCO pentru anumite motive. Vechiul dicton conform căruia ,,Vedi Napoli e poi mori” , cred, se referă la faptul că poți muri uşor la Napoli. Am citit că în apropiere de Napoli ar fi un oraş numit Mori şi ideea ar fi că vezi Napoli întâi şi apoi vezi Mori, în acest caz, dictonul capătă sens. Este un oraş care merită vizitat şi ar putea chiar să-ți placă dacă îi înțelegi sensul foarte subtil, eu n-am ştiut să-l ,,citesc”. Nu am rezonat deloc cu el, iar rufele întinse spre stradă care, cică, i-ar da un aer aparte, nu făceau decât să-l urâțească. Nu mi-a displăcut doar pentru că era murdar, dar şi datorită clădirilor neîngrijite, cu tencuiala scorojită, pline de afişe dezlipite.

Aşadar, frumos la Napoli, nu mai venim. Dar mai am nişte fotografii în care am surprins o parte drăguţă a oraşului.

Ca o (altă) încheiere, trecând printr-un gang urât mirositor şi cu răhăței de toate dimensiunile, formele şi texturile, am găsit această declarație. Ori locul l-a inspirat, or inspirația a avut-o în altă parte şi aici a fost locul potrivit să o scrie.

,,Dacă a te iubi e un păcat, Dumnezeu să mă ierte”