Am susținut în nenumărate rânduri că-mi place viața în străinătate, am avut motive destule să-mi fac şederea plăcută în Italia, dar am specificat de fiecare dată că nu aş putea rămâne pentru totdeauna printre străini, nu e de mine, sunt mult prea legată de familie, țară şi cultura românească pentru a face acest pas gigantic. Şi culmea, viața printre străini m-a făcut să apreciez şi mai mult aceste aspecte. Acum, după 6 ani (în cazul meu), respectiv 9 (în cazul lui) de locuit în Roma, a venit inevitabilul moment, acela de a ne întoarce acasă. Aştept cu nerăbdare să treacă luna care a mai rămas. Mă încearcă sentimente mixte, dar frica şi părerea de rău nu se află printre ele. Fericirea întoarcerii, nostalgia plecării, încrederea că totul va fi bine, curiozitatea fața de ceea ce va veni sunt doar câteva. Nu ne întoarcem pentru că ceva concret ne aşteaptă acasă, doar că nu ne mai reprezintă, vrem să fim români în România. Aş vrea să spun că avem un plan de bătaie, dar nu. Singura certitudine este nunta din iulie. Da, da, facem şi pasul ăsta, după o relație ,,seculară” care durează de aproape 8 ani, ne-a venit şi nouă rândul. 🙂
Cam asta e, Roma fuse şi se duse. Suntem pregătiți de un nou capitol, în altă locație şi sperăm să-l ,,scriem” după ideile noastre.
Ție, frumoasă Roma, nu pot decât să-ți mulțumesc. Ti-am iubit ruinele, fântânile, ti-am adorat străduțele înguste şi pietruite, apusurile şi freamătul caracteristic, am aşteptat cu nerăbdare fiecare primavară şi înfloritul pomilor în februarie, şi vara cu ai săi leandri colorați. Tu mi-ai educat gusturile şi-ți caut trăsăturile în fiecare oraş în care merg. Eşti artă, eşti istorie, eşti inegalabilă! Îmi vei lipsi, o ştiu de acum.
P.S. I love you!