Nu e nevoie să fii un montaniard experimentat pentru a te bucura de magia sezonului rece, există numeroase trasee accesibile, sigure și spectaculoase, perfecte pentru o escapadă de o zi. De la poteci domoale care duc spre cabane primitoare, o plimbare printr-un sat de munte, până la belvederi care oferă priveliști înghețate de neuitat, iarna are propriul ei farmec pentru cei dispuși să pornească la drum.
Mai jos regăsiți traseele pe care noi le-am parcurs iarna.
- Golul Lepșei, munții Vrancei
Golul Lepșei reprezintă o zonă de pășune extinsă din Munții Vrancei, situată la granița dintre Vrancea și Covasna.
Traseul nu este marcat, dar este ușor de intuit. Începe de pe drumul care leagă Greșu de Ojdula, imediat după borna care indică kilometrul 93 sau 28 km până la Târgu Secuiesc. Aici se deschide un drum forestier pe partea dreaptă. Drumul forestier este accesibil doar mașinilor de teren. Mașina se poate parca la începutul drumului, este loc suficient.
Am urmat drumul forestier, pentru circa 1 km se desfășoară prin pădure, apoi am ieșit în zona de pajiște. Noi am fost la sfârșitul lui noiembrie, într-o zi geroasă, iar toți copacii erau îmbrăcați în alb, un adevărat peisaj hibernal. Am continuat pe drum încă vreo 2 km apoi am urcat pe vârful din stânga, nu știu dacă are vreun nume. Fiind o zi senină am putut vedea până departe.
De aici ne-am întors, dar traseul poate fi continuat până la punctul Trei Hotare, locul unde se întâlnesc cele 3 județe: Vrancea, Covasna și Bacău.
- Pasul Mușat – Poiana Hârtanu, munții Vrancei
Traseul începe de pe drumul care leagă Greșu de Ojdula, de la granița dintre Vrancea și Covasna, imediat după obiectul (nu știu care este numele) care marchează trecerea dintre cele două județe, venind dinspre Focșani.
Chiar la intrarea în traseu se găsesc marcajele, dar și o zonă extinsă unde se poate parca mașina.
Marcajul este cruce roșie, iar până în Poiana Hârtanu ar trebui să facem 1,5 – 2 ore. Am început să urcăm, ușor la început, dar pe parcurs s-a mai intensificat, dar nu mult. Urcarea a fost aproape continuă până într-o zonă mai descoperită, apoi am intrat în pădure în ușoară coborâre. Zăpada era destul de mare, dar norocul nostru a fost că am găsit cărarea bătătorită de drumeții din zilele precedente. Doar într-o zonă unde viscolise a trebuit să ne facem potecă.
Prin pădure am mers 1 km și un pic și am ajuns în Poiana Hârtanu. Am vrut să ajungem la refugiul montan așa că a trebuit să traversăm poiana, încă aproximativ 500 m. Refugiul Hărtan (așa scria pe el) și nu Hârtanu ca poiana, se află la 1400 m altitudine. Este destul de nou și arată foarte bine.
Timp total (pauze incluse): 4 ore.
Lungime: 4.5 km pe sens (după unele surse 3.2 km).
De la refugiu, traseul poate fi continuat către Vf. Lăcăuți.
- Vârful Lăcăuți, munții Vrancei
Lăcăuți este secundul munților Vrancei cu ai săi 1777 m.
Cel mai accesibil traseu începe din Comandău, județul Covasna. De la intrarea în stațiune, se face stânga pe strada Lăcăuți și se continuă pe forestier câțiva kilometri până la indicatoarele către vârf. Din acest punct, timpul este de 2 ore jumatate-3 ore, iar marcajul, punct albastru.
O intrare în traseu se mai găsește pe drumul care urcă în sat, marcajele de aici indică 4 – 4 ore și jumătate până pe vârf și oricum ajunge în punctul mai sus menționat.
La scurt timp de la plecare am ajuns într-o poiană largă cu priveliști până departe, dar apoi traseul are loc prin pădure, în mare parte.
În apropiere de vârf se află un refugiu montan, iar pe platoul se află stația meteorologică.
Durată totală: 5 ore, toate pauzele incluse
Lungime: aproximativ 13 km (dus-întors)
- Cascada Muntioru, munții Vrancei
Aflată pe Valea Râmnicului, la granița cu județul Buzău, căderea de apă de circa 10 m înălțime este printre cele mai spectaculoase din Vrancea. Apa cade în gol peste peretele stâncos fără a-l atinge. În anumite perioade debitul său poate fi scăzut, iar iarna se transformă într-un mic palat de cleștar.
Traseu: din Vintileasca se ține drumul către satul Pleși (Purcelu), iar după circa 2 km se intră pe primul drum forestier de pe partea dreaptă. Urmărind marcajul triunghi albastru, în aproximativ 2 km cascada este pe partea stângă, semnalizată printr-un indicator.
- Vf. Harghita Mădăraș, munții Harghita
Harghita Mădăraș are altitudinea de 1801 m și este cel mai înalt pisc din Munții Harghita. Este considerat muntele sfânt al secuilor, iar vârful este acoperit cu stâlpi secuiești pe care i-am tot văzut în zonă, cruci, steaguri și cocarde tricolore ungurești.
Traseul începe din stațiunea Harghita Mădăraș (altitudine aproximativă 1675 m), are o lungime de 1.7 km pe sens și este marcat cu triunghi albastru.
Am intrat în traseu pe lângă cabana Mădăraș, pe o potecă mărginită de brazi. În scurt timp am ieșit într-o poieniță și am continuat către stânga. Un pic mai sus, am ajuns la o intersecție de trasee, al nostru ținea tot spre stânga, mai aveam de parcurs încă 1 km.
Urcarea a fost ușoară, poteca bătătorită, am ajuns în vârf imediat. Stâlpii se găsesc pe tot platoul, nu doar o porțiune mică. Cică ar fi un loc de pelerinaj.
Un pic mai în față am găsit și plăcuța vârfului unde se află și un panou în semicerc cu formele de relief înconjurătoare.
Pentru mine, acesta a fost cel mai ușor traseu către un vârf, din toate punctele de vedere: durată, distanță, diferență de nivel și accesibilitate. Așadar, dacă vrei un traseu în care să nu te obosești prea mult, acesta este cel mai potrivit.
- Lacul Cuejdel, munții Stânișoarei
Lacul Cuejdel este considerat cel mai mare lac de baraj natural din România, deși, din cauza colmatării care afectează întinderile de apă, este foarte probabil să nu mai fie fruntaș. Las astfel de aprecieri în seama specialiștilor, cifrele pot varia în funcție de mai mulți factori.
Se află în Munții Stânișoarei și face parte din Rezervația Naturală Lacul Cuejdel. Formarea lui a început în anul 1978 prin alunecări și surpări de teren succesive pe cursul pârâului Cuejdel și în 1991 s-a produs o alunecare de dimensiuni mari care a blocat toată valea obturând pârâul, iar în decursul timpului s-a acumulat apă formându-se lacul actual.
Traseul l-am început din satul Cuejdiu, comuna Gârcina, județul Neamț. Am mers pe drumul principal până la ieșirea din sat, apoi pe un drum forestier în stare bună până la barieră. Se poate avea ca reper Pensiunea Bursucărie. Nu am ajuns până la ea, de la bariera unde am lăsat mașina mai erau 3,5 km. La intersecții erau indicatoare către lac, deci nu am avut probleme cu orientarea.
De la barieră, traseul este marcat cu punct roșu, iar distanța este de 2 km. Bine, mie mi s-a părut un pic mai lung. Este comun cu traseul de pelerinaj Via Mariae din județul Neamț, cu marcaj specific.
După ce am traversat podul, poteca a fost lină și largă, ca mai apoi să începem să urcăm prin pădure, iar aceasta s-a îngustat. Copacii încărcați cu chiciură și un strat mic de zăpadă de la ultima ninsoare formau un peisaj hibernal de poveste.
Au fost porțiuni unde am urcat, apoi am coborât, am mers pe curbă de nivel, până am ieșit într-un drum forestier care a continuat pe marginea lacului până la un punct de observare unde am reușit să ne apropiem de lac. Traseul l-am parcurs în aproximativ 40 de minute.
- Poiana Guțanu, munții Bucegi
Am parcat lângă bariera de la intrarea în Parcul Natural Bucegi, lângă hotelul Mistral (Moieciu de Sus) și am intrat pe Valea Bângăleasa unde am găsit marcajul care ne interesa pe noi, triunghi roșu. Din această zonă încep multe trasee în Munții Bucegi, noi am mai urcat pe aici până aproape de Vf. Bucșa, în perioada înfloririi rhododendronului.
În 15 minute am ajuns într-o zonă mai deschisă unde trebuia să schimbăm direcția. Am găsit și plăcuța care indica o oră până în Poiana Guțanu. Am trecut podețul și am intrat în pădure. De aici și până în poiană traseul s-a desfășurat prin pădure, urcuș continuu, dar nu greu.
În 45 de minute am ieșit din pădure, la o intersecție de trasee: stânga, spre satul Șimon, bandă roșie, dreapta, Poiana Guțanu, triunghi roșu și Șaua Strunga, bandă roșie. 30 de minute erau anunțate până în poiană, totuși, în 10 minute eram la băncuța de la intrarea în Poiana Guțanu. Peisajul era superb de aici, se vădeau pereții stâncoși ai Bucegilor, pădurea acoperită cu zăpadă, iar căbănuța era chiar fotogenică.
Traseul acesta poate fi continuat către Șaua Strunga, apoi pe Vf. Bucșa și coborâre pe Culmea Grohotișului până în Valea Bângăleasa pentru o varianță de tip circuit. Poate dura undeva la 6-7 ore, în funcție de nivelul de antrenament și pauzele care se fac pe parcurs. Noi l-am făcut în alt an, într-o toamnă superbă.
- Vârful Suhardul Mic, munții Hășmaș
Intrarea în traseu este din stațiunea Lacul Roșu, de lângă hotelul Turist, din stânga lui, unde apare și marcajul, triunghi albastru.
În două locuri au fost montate cabluri metalice, nu sunt zone expuse, ci cu risc de alunecare.
Pe platoul golaș era o cruce și un panou cu informații despre vârfurile din zonă, le-am ignorat în acel moment și am înaintat să vedem priveliștea către Lacul Roșu și împrejurimi. Am venit după o perioadă de îngheț și lacul era înghețat, după coborâre chiar am mers pe gheață.
Traseul este unul destul de ușor cu o lungime totală de 4 km (dus-întors). Nici diferența de nivel nu este mare, 378 m, de la 990 m altitudine unde se află Hotel Turist, până la 1345 m în Vf. Suhardul Mic.
- Traseele ecoturistice din destinația Poarta Carpaților
Poarta Carpaților este zona ecoturistică aflată între două parcuri naturale: Piatra Craiului și Bucegi, incluzând satele comunelor Bran, Fundata și Moieciu. În zonă sunt 9 trasee marcate prin care cei interesați pot descoperi frumusețe cadrului natural și tradițional de la poalele Munților Bucegi, Piatra Craiului și Leaota. Aceste trasee însumează aproximativ 100 km și sunt de tip circuit sau buclă. Marcajul lor este reprezentat printr-un omuleț (drumeț), iar fiecare traseu are o culoare specifică.
Îmi plac tare mult traseele ecoturistice din Poarta Carpatilor și de fiecare dată când vin în zonă parcurg câte unul sau măcar porțiune din acestea, în funcție de timpul disponibil. Traseele sunt practicabile tot timpul anului și se pretează atât familiilor, cât și drumeților și bicicliștilor.
Traseul T8 – Pe culmea Bisericuței, Moieciu de Sus
Este marcat cu omuleț roșu, are o lungime de circa 10 km și poate fi parcurs în aproximativ 4 ore.
T3 – Plimbare prin Andole, Moieciu de Sus
Traseul este marcat cu omuleț albastru, are circa 8 km, iar ca timp ar dura 4-5 ore, noi l-am terminat în 3 ore. Nu ne-am grăbit, am mers constant și am făcut pauze scurte pentru foarte multe poze.
Traseul este marcat cu omuleț roșu, are o lungime de 9 km, iar noi l-am finalizat în 2 ore și jumătate.
Traseul aferent acestui sat este marcat cu omuleț albastru, are o lungime de circa 9 km și l-am făcut în 2 ore.
Traseul este unul ușor, fără urcușuri solicitante și poate fi făcut în orice anotimp.
Drumeții frumoase vă doresc!