Coglioni di mulo, o specialitate aparte

coglioni di mulo

       Coglioni (se citeşte colioni) di mulo înseamnă ,,ouțe” de catâr. Stați aşa, nu vomitați înainte de a termina de explicat. Au această denumire datorită formei alungite care aduce aminte de bijuteriile săracului animal, dar şi pentru că ele sunt folosite pe post de învelitoare. Elegant, i se mai spune Mortadella di Campotosto şi are o istorie de peste 500 de ani. Este un produs apreciat şi destul de rar deoarece foarte puţini au dus mai departe această trdiţie. Acest deliciu este, de fapt, un salam făcut din carne slabă de porc, măcinată mărunt şi condimente. Carnea se introduce în aceste ,,pungulițe” împreună cu o bucată de slănină aromată, nemăcinată şi se lasă la stagionat circa 4 luni într-un mediu rece şi umed. Slanina are rolul de a păstra umiditatea în interior şi de a-i da gust. Aşa-i că v-a trecut dezgustul? Foarte important, se legă întotdeauna câte 2 ca să ți se impregneze şi mai bine imaginea pe retină.

Prima dată l-am întâlnit în Orvieto, fiind un produs specific regiunii Umbria. Numele duce în eroare, dar ar merita încercat, oricum pielița de deasupra se îndepărtează ca la toate salamurile. Challenge accepted! 🙂

2 thoughts on “Coglioni di mulo, o specialitate aparte”

Răspunde-i lui Alexandra V Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Patru Zări
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.